Sindicaliştii din educaţie se arată nemulţumiţi de acţiunile noului guvern, care deşi afirmă că educaţia este o prioritate, nu reflectă acest aspect şi în realitatea bugetară.
Comisiile reunite de buget au aprobat, luni, majorarea bugetelor Camerei Deputaţilor şi Senatului, ca urmare a hotărârilor plenurilor celor două Camere, cu unanimitate de voturi.
Organizatorii festivalului Untold nu pierd deloc vremea, fiind deja prinşi în pregătirea celei de-a doua ediţii.
Bugetul pentru educaţie se va închide, anul acesta, cu 4% din PIB, în timp ce în cazul cercetării a fost solicitată o creştere cu 50% a procentului din PIB alocat acestui segment, a anunţat, luni, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la dezbaterea "Educaţia 2018".
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că PSD va lucra împreună cu preşedintele Klaus Iohannis la legea bugetului pe 2016, la legea salarizării, dar şi la legea votului prin corespondenţă, precizând că este nevoie de "pace politică" pentru dezvoltarea României.
În urma finalizării sesiunii de admitere din iulie, peste 9.400 de absolvenţi de liceu vor fi studenţi ai Universităţii Babeş Bolyai în anul universitar 2015-2016. Dintre aceştia 4.448 vor ocupa un loc bugetat şi peste 4.000 un loc la taxă.
Cezara Boc, fiica cea mare a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost admisă la Facultatea de Drept a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB), pe locurile bugetate.
Consilierii judeţeni se vor reuni în data de 30 iulie 2015 într-o şedinţă ordinară, iar printre proiectele de hotărâre supuse dezbaterii acestora se află şi rectificarea bugetului judeţului Cluj pe acest an.
Recomandări: