Sindicaliştii din învăţământ, nemulţumiţi de noul buget. Educaţia rămâne printre codaşe

Sindicaliştii din învăţământ, nemulţumiţi de noul buget. Educaţia rămâne printre codaşe
Sindicaliştii din educaţie se arată nemulţumiţi de acţiunile noului guvern, care deşi afirmă că educaţia este o prioritate, nu reflectă acest aspect şi în realitatea bugetară.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ trage un semnal de aramă cu privire distribuţia bugetului în 2016. Anul viitor bugetul educaţiei este de 3,6% din produsul intern brut (PIB), în condiţiile în care anul acesta s-a încheiat cu un procent de 3,9% din PIB în urma rectificărilor bugetare. În continuare suntem departe de 6% din PIB cât ar trebui acordat educaţiei, potrivit legii, susţin reprezentanţii FSLI, într-o scrisoare deschisă.

"Cum putem construi o Românie aşa cum ne-o dorim, dacă nu avem bani de cercetare, de burse doctorale, de salarii pentru profesori şi investiţii în infrastructura precară din învăţământ? Cum putem avansa în ierarhiile internaţionale universitare, când banii pentru tinerii cercetători "sunt prioritari", dar lipsesc cu desăvârşire?! Cum putem atrage tinerii către studiu, profesorii către catedre, când principala lor grijă rămâne subzistenţa cotidiană?", se arată în scrisoare.

Dascălii susţin că România trebuie să îşi schimbe filozofia în ceea ce priveşte finanţarea educaţiei, iar acest domeniu are nevoie de o creştere constantă, sustenabilă. În opinia lor, mai mulţi bani pentru educaţie înseamnă un sistem la standarde europene, dotări mai bune, salarii mai mari şi formare continuă pentru cadrele didactice.

Profesorii sperau ca începând de anul viitor să fie aplicată o nouă lege de salarizare pentru sectorul bugetar, în vederea diminuării inechităţii între salarizarea din învăţământ şi alte sectoare bugetare. "În mod normal ar trebui să tresăriţi când se constată că salariile din învăţământ sunt cu 54% mai mici decât cele din administraţie şi ordine publică", adaugă sindicaliştii.

Şi finanţările pentru tineret stârnesc nemulţumiri. Consiliul Tineretului din România consideră că bugetul României pe anul 2016, precum şi modalitatea de adoptare trădează o nepăsare completă a Guvernului Cioloş faţă de problemele tinerilor.

"Programele pentru tineret au o finanţare redusă drastic, existând şi o serie de alte decizii, precum înghețarea salariului minim sau limitarea creşterilor din educaţie la salarii, nu şi la problemele directe ale sutelor de mii de elevi, precum disponibilitatea manualelor sau decontarea integrală a navetei, cu un impact major asupra tinerilor.

Venind în contextul în care România are deja provocări demografice majore cauzate de natalitatea scăzută, emigrare şi abandon şcolar, această abordare este cu atât mai păguboasă pentru viitorul României", transmit reprezentanţii CTR.

Aceştia susţin că finanţarea programelor pentru tineret, inclusiv a conferinţelor, sesiunilor de formare, şcolilor de vară, dezbaterilor şi a altor proiecte implementate de organizaţiile de tineret, deja aflată la un nivel foarte redus, scade drastic în 2016.

Comenteaza