A fost adoptat bugetul Administraţiei Prezidenţiale pentru 2017

A fost adoptat bugetul Administraţiei Prezidenţiale pentru 2017
În acest an, Administraţia Prezidenţială va avea un buget cu 15,01% față de cel de anul trecut.

Bugetul Administrației Prezidențiale pentru anul acesta a fost adoptat, luni, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului în forma propusă de Guvern.

Administrației Prezidențiale i-au fost alocate, pe acest an, 41.000.000 de lei, un buget mai mic cu 15,01% față de cel de anul trecut.

Sâmbătă, bugetul Administrației Prezidențiale a fost aprobat de Comisiile de buget-finanțe ale Camerei Deputaților și Senatului în forma Guvernului, fiind respins un amendament al PNL privind suplimentarea acestuia, relatează Agerpres.

La dezbateri, consilierul prezidențial George Duhan, șef al Departamentului Managementul Resurselor, a susținut suplimentarea bugetului Administrației Prezidențiale cu 5.311.000 de lei pentru realizarea unor investiții în derulare.

El a indicat că pentru a putea acoperi în mod adecvat îndeplinirea obiectivului principal de activitate al Administrației Prezidențiale, suma necesară a fost alocată către capitolul 'bunuri și servicii', punctând că această suplimentare a dus la un deficit legat de cheltuieli de capital.

"Astfel, suma rămasă la cheltuieli de capital în cuantum de 2.600.000 reprezintă cam o treime din necesarul Administrației Prezidențiale pentru investițiile planificate pe anul în curs", a arătat consilierul prezidențial, adăugând că suplimentarea bugetului viza reabilitarea unui corp de clădire din Complexul Cotroceni cu destinație pentru birouri, reabilitarea sistemului exterior de alimentare cu apă și incendiu și realizarea unor reparații capitale la spații exterioare, printre care replica foișorului lui Dionisie de la Mănăstirea Horezu.

 

Comenteaza