Putin a lansat un atac fără precedent la adresa Vestului și a civilizației occidentale în cuvântarea sa de vineri, ținută cu ocazia anexării ilegale a teritoriilor ocupate din Ucraina. Şi de această dată a făcut apel la Biblie pentru a da vina pe Vest că vrea să supună întreaga omenire prin mecanisme oculte.
Vladimir Putin a semnat vineri tratatele de anexare a teritoriilor din Ucraina, a anunţat Kremlinul, într-o escaladare majoră a războiului pe care Rusia îl poartă de şapte luni.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit marți seara despre amenințările președintelui rus, Vladimir Putin, cu armele nucleare.
O responsabilă cu recrutările soldaţilor în Rusia le cere noilor soldați să facă rost de absorbante și tampoane în caz că vor fi împușcați pe frontul din Ucraina.
Imediat după anunțul mobilizării militare parţiale, care a fost decretată de preşedintele rus Vladimir Putin, au început protestele în Rusia. Maşina de represiune a Kremlinului a reținut deja peste 1.300 de oameni.
Ruşii încearcă să plece cât mai repede din ţară după discursul ţinut miercuri dimineaţă de preşedintele Vladimir Putin, în care anunţa o mobilizare parţială a rezerviştlor pentru armata implicată în război.
O lume întreagă a aşteptat momentul în care Putin s-a adresat națiunii în dimineaţa de miercuri, 21 septembrie. Acesta a acuzat NATO de "şantaj nuclear". Totodată a transmis că decretul pentru mobilizarea parţială a fost deja semnat, iar rezerviştii vor fi înrolați.
Putin se va adresa națiunii miercuri, 21 septembrie, în timp ce Rusia se pregătește să anexeze mai multe regiuni din Ucraina. Preşedintele rus trebuia să se adreseze ruşilor marți seara, dar discursul său a fost amânat fără explicații, a transmis The Telegraph.
Ucraina susține că armata lui Putin a reînființat „detașamentele de blocare” care au misiunea de a deschide focul în propriii militari care încearcă să se retragă din fața avansului trupelor ucrainene, transmite odess