FC Universitatea Cluj începe noua ediție a Cupei României în faza play-off-ului, cu o deplasare la pe terenul celor de la CSM Ceahlăul. La ultima întâlnire cu adversara de la Piatra Neamţ, "U" Cluj a făcut spectacol.
A fost spectacol total pe Cluj Arena luni seara într-un meci aproape de infarct. CFR Cluj s-a impus împotriva celor de la "U" Cluj în derby-ul oraşului, în care s-au marcat 7 goluri.
Partida dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj se dispută astăzi, de la 21:30 pe stadionul gazdelor, Cluj Arena, iar derby-ul Clujului se anunţă unul fierbinte nu doar din cauza temperaturilor caniculare.
Au mai rămas doar 4 zile până la Derby-ul Clujului dintre rivalele ”U” Cluj și CFR Cluj, iar ”Șepcile Roșii” caută un antrenor pentru a-l înlocui pe Toni Petrea. Ioan Ovidiu Sabău a fost prima variantă a ardelenilor pentru banca tehnică.
Spre deosebire de anii precedenți, măsurile luate de organizatori par că au dat roade, iar suprafața de joc de pe stadionul din Parcul Central se prezintă în condiții mult mai bune.
Fostul internațional Mihai Bordeianu își încheie cariera în „alb-negru” la mai puțin de o lună de la transferul de la CFR Cluj.
Fostul atacant de la CFR Cluj, francezul Billel Omrani (30 de ani) ar putea evolua sezonul următor la rivala echipei din Gruia, Universitatea Cluj.
Universitatea Cluj mai face o mutare și îl transferă pe Radoslav Dimitrov. Jucătorul are în palmares trei Cupe ale României și o Supercupă.
După ce Ioan Ovidiu Sabău a salvat Universitatea Cluj de la retrogradarea în Liga secundă şi a dus-o până în finala Cupei României, acesta ar fi pe picior de plecare, transmite ProSport.
Recomandări: