Sărbătoare la 19:19 în Cluj-Napoca: Toată suflarea "U"-istă se adună la Polivalentă, cu fulare, steaguri, bannere și costume de baie

Sărbătoare la 19:19 în Cluj-Napoca: Toată suflarea "U"-istă se adună la Polivalentă, cu fulare, steaguri, bannere și costume de baie

Galeria Universității Cluj pregătește pentru vineri, 3 iunie, la ora 19:19, o sărbătoare pe cinste pe platoul Sălii Polivalente pentru a-i primi acasă pe Campionii României la Baschet masculin: ”Campionii României suntem noi!”

Formația pregătită de Mihai Silvășan s-a impus și în meciul al patrulea al finalei cu CSO Voluntari, scor 85-74, și a cucerit al doilea titlu național la rând, iar fanii pun la cale o sărbătoare care se va termina cu o baie în râul Someș. 

”Titlul de Campioni ai României la Baschet rămâne la Cluj! "U" Cluj a pus Șapca pe titlu, iar! Cluj-Napoca suntem noi! Haide "U"!”, scriu Șepcile Roșii pe Facebook și anunță adunarea la BT Arena la ora 19:19 fix. 

”Azi la 19:19, toată suflarea "U"-istă ne întâlnim pe platoul Sălii Polivalente pentru a ne sărbători Campionii. Cu Șapcă Roșie, în Alb-Negru, cu fulare, steaguri, bannere și evident costume de baie, ne vedem să bem din cupa victoriei și apoi Someșul ne așteaptă!”, este mesajul pentru suporterii Universității Cluj. 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .