Fundașul central a punctat pentru prima dată în tricoul formației clujene, în cantonamentul din Antalya.
Directorul tehnic al Universității Cluj a analizat evoluția elevilor săi și modul în care jucătorii progresează în cadrul cantonamentului.
Perioada de mercato din iarnă aduce un nou transfer pe axa CFR Cluj - Universitatea Cluj.
Echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a obținut un succes categoric cu Debrecen, scor 4-0.
Jucătorul în vârstă de 25 de ani s-a alăturat "studenților" după ce a petrecut ultimul an alături de CS Mioveni.
Fotbaliștii pregătiți de Ioan Ovidiu Sabău au avut și parte de momente de relaxare, după zile în care ședințele de pregătire i-au ținut ocupați.
Echipa clujeană Universitatea „U” Cluj a pierdut amicalul de sâmbătă, împotriva formaţiei elveţiene FC Zurich cu scor 3-1.
Fostul internaţional Ioan Ovidiu Sabău a fost prezentat oficial, marţi, ca director tehnic al echipei de fotbal Universitatea Cluj și îi va conduce pe "studenți" în a doua parte a sezonului.
Fostul internațional a preluat funcția de director tehnic la începutul acestei săptămâni și îi va conduce pe "studenți" în a doua parte a sezonului.