Deși a condus, formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău a fost învinsă de echipa ploieșteană, scor 1-2.
Consilierii locali vor aproba, în ședința de luni, 15 aprilie 2024, alocările de fonduri nerambursabile pentru anul acesta pentru cluburile sportive din oraș.
Comisia Centrală a Arbitrilor a publicat numele celor care vor oficia jocul din runda cu numărul 4 a play-out-ului.
Antrenorul a comentat decizia Comisiei de Disciplină în ceea ce îi privește pe cei doi jucători ai Universității Cluj.
Jucătorul în vârstă de 30 de ani se bucură de perioadă bună pe care o traversează Universitatea Cluj.
Ioan Ovidiu Sabău a oferit detalii despre starea se sănătate a căpitanului "Șepcilor roșii".
Ploieștenii vin pe Cluj Arena după un rezultat umilitor și cu un antrenor numit în urmă cu doar câteva zile.
Cele două rivale din oraș au aflat datele și orele de disputare ale următoarelor runde din Superligă.
Finalul jocului dintre Universitatea Cluj și Hermannstadt a fost marcat de un scandal general între jucătorii și antrenorii celor două echipe.
Recomandări: