Profesorul Vasile Dâncu a fost numit ieri la șefia Consiliului Național al PSD, iar voci din partid îl propun deja drept candidat al lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca.
PNL ar fi cel mai votat partid în cazul în care alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, indică ultimul sondaj IMAS.
Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul iniţiat de liderii PSD, UDMR şi ALDE pentru stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor de către Parlament.
Europarlamentarul Rareș Bogdan consideră că președintele Klaus Iohannis a obținut o "victorie uriașă" la Bruxelles, apreciind pachetul de redresare economică negociat de președinte drept "un adevărat plan MARSHAL pentru Romania".
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, spune că CCR „subminează statul român” cu decizia prin care a decretat măsura carantinării, izolării, dar și a internării pacienților cu COVID-19, neconstituțională.
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a anunţat că va cere Comisiei Europene să intervină pentru ca românii să nu mai stea la cozi interminabile la intrarea în Grecia.
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, avertizează că Pachetul Mobilitate I poate provoca falimentul transportatorilor români și explică de ce România nu susține adoptarea acestor reglementări în sectorul de transport.
Liberalii au stabilit cine va face parte din echipa centrală de campanie a partidului pentru alegerile locale din toamnă.
Dacă alegerile europarlamentare ar avea loc duminica viitoare, PNL s-ar clasa pe primul loc, conform ultimului sondaj realizat de IMAS la comanda Europa FM.