Săptămâna aceasta a avut loc instructajul personalului care va lucra cu noul aparat digital fix de radiologie (RX), care deservește Secțiile Clinice Ortopedie-Traumatologie I și II din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (UPU) Cluj-Napoca.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că la Cluj-Napoca va fi construit un centru naţional de excelenţă în neurochirurgie, pentru care ministerul alocă 45 de milioane de euro.
Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de demolare ale clădirilor de pe terenul Jpe care l-a predat Ministerului Sănătății în vederea construirii Spitalului Regional de Urgență Cluj.
Peste 450 de milioane de lei din bugetul de stat pe 2019 vor fi investiți în autostrăzi care străbat județul Cluj, în timp ce ministerul Sănătății trimite 8 milioane de lei la Cluj, pentru o nouă secție de hematologie a Institutului Oncologic.
O clinică a fost închisă, iar altor trei li s-a suspendat activitatea şi au fost amendate în urma descoperirii medicului "fals" Matteo Politi.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, referitor la cazul presupusului medic care a operat în clinici private, că se verifică toate parafele eliberate de Direcţia de Sănătate Publică în 2018.
Bărbatul, confirmat cu virus gripal tip A, subtip (H1) pdm09, a murit duminică, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Încă trei persoane au murit din cauza gripei, numărul deceselor confirmate ajungând la 67, a informat, vineri, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Europarlamentarul clujean, Daniel Buda, acuză guvernul PSD-ALDE de incompetenţă în gestionarea cazurilor de gripă şi se întreabă de ce a fost nevoie să moară zeci de persoane ca autorităţile să decreteze epidemia.