Ministrul Sănătății activează "pacientul acoperit"

Ministrul Sănătății activează "pacientul acoperit"

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunţat că va trimite în spitale "pacienţi acoperiți" pentru a depista cadrele medicale care iau şpăgă de la bolnavi. 

Ministerul Sănătății pune în aplicare o strategie anti-corupție pentru a elimina șpăgile din spitale. Un proiect-pilot se află, deja, în derulare, într-un spital din Capitală. Ideea trimiterii unui ''pacient acoperit'' în spitale este de fapt o parte a strategiei anticorupţie pe care Ministerul Sănătăţii trebuie să o aplice până în 2020, a precizat, marţi, ministrul Sorina Pintea.

"Nu este o idee a mea, este o parte a strategiei pe care Ministerul Sănătăţii trebuie să o implementeze până în 2020 - povestea cu pacientul misterios. Deja am început să facem aceste verificări şi am câteva exemple negative, şi nu mă refer doar la medici", a declarat Sorina Pintea într-o intervenţie telefonică la România TV. Ea a dat exemplul unei persoane care a mers la un spital pentru a face consultaţiile obligatorii pentru şcoala de şoferi şi căreia i s-a cerut tariful legal, plus o sumă "pentru celeritate" de către un personal auxiliar.

Trimiterea ''pacienţilor sub acoperire'' în spitale a început de trei săptămâni, a spus Sorina Pintea, până acum având loc cinci astfel de acţiuni."În acest moment, o persoană a părăsit spitalul. (...) Este o parte a strategiei anticorupţie pe care trebuie să o aplicăm, iar în momentul în care gradul  de satisfacţie al pacientului scade, până la urmă trebuie să luăm cu toţii nişte măsuri şi trebuie să ne ridicăm şi noi semne de întrebare. (...) Pentru unii care nu respectă nişte reguli nu trebuie să sufere toţi care lucrează în sistemul medical. Până la urmă trebuie să învăţăm că există nişte reguli şi trebuie să le respectăm", a menţionat ministrul Sănătăţii, care a precizat că se referă doar la cei care condiţionează actul medical.

Sorina Pintea: "Cred că suntem un popor de infractori"

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, la începutul lunii mai, că, în opinia sa, suntem un popor de infractori. 

„Am publicat pe site-ul Ministerului Sănătății modificarea amenzilor pentru măsuri ingienico-sanitare, pentru depășirea timpilor de staționare în Unitatea de Primiri Urgențe. Vă spun foarte sincer, m-a amuzat reacția unora de după și mă gândeam, sper să nu mă citeze nimeni, eu cred că suntem un popor de infractori. În momentul în care se măresc amenzile, protestăm. Păi dacă eu n-am de gând să încalc legea, de ce să fiu supărat că cresc amenzile?”, a declarat Pintea, în cadrul unei dezbateri privind mita pe care o dau pacienţii în spitalele de stat, transmisă pe pagina de Facebook Inclusiv.

Declarația a fost făcută după ce Ministrul Sănătăţii a fost într-o "vizită inopinată" la Spitalul Județean din Cluj, în Unitatea de Primiri Urgenţe şi secţia de ortopedie. VEZI Ministrul Sănătății, vizită la UPU și Ortopedie Cluj

Comenteaza