Postul de DIRECTOR MEDICAL la Spitalul Județean de Urgență din Cluj-Napoca a fost scos la concurs
- Scris de Silvia Pugna
- azi, 07:54
- Sănătate
- Ascultă știrea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca anunță că organizează concurs în data de 5 noiembrie 2026 pentru ocuparea funcţiei de director medical.
La concurs/examen se pot înscrie candidaţii care îndeplinesc, cumulativ următoarele criterii generale şi specifice.
Criterii generale:
a) au domiciliul stabil în România;
b) nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
c) au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
d) nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare.
Criterii specifice:
1. sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină;
2. sunt confirmaţi medic specialist sau medic primar;
3. au vechime de minimum 5 ani în specialitate;
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină documentele:
a) cererea de înscriere;
b) copie de pe actul de identitate;
c) copie de pe diploma de licenţă sau de absolvire, după caz;
d) copie de pe certificatul de medic specialist sau de medic primar;
e) curriculum vitae;
f) adeverinţa care atestă vechimea în gradul profesional sau în specialitatea studiilor, după caz;
g) cazierul judiciar;
h) declaraţia pe propria răspundere că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică, aşa cum este definită prin lege;
i) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
j) proiectul de specialitate;
Dosarele de concurs se vor prezenta la Serviciul R.U.N.O., et. 2, până la data de 28 octombrie 2026 ora 12:00, după următorul program: Luni - Vineri 10:30 – 12:00, tel. 0264592771 int. 1223.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
Candidaţii al căror dosar de înscriere a fost respins pot depune contestaţie în cel mult 24 de ore de la data comunicării rezultatului verificării. Contestaţia se soluţionează în termen de 24 de ore de la data depunerii de către comisia de soluţionare a contestaţiilor.
Concursul/Examenul va avea loc la sediul unităţii str. Clinicilor nr.3-5, Sala de şedinţe şi va cuprinde următoarele probe de evaluare:
a) lucrare scrisă de verificare a cunoştinţelor din legislaţia specifică postului – 5 noiembrie 2026 ora 10:00;
b) susţinerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului – 5 noiembrie 2026 ora 13:00;
c) interviul de selecţie – 5 noiembrie 2026 ora 14:00.
Rezultatele se afişează în termen se maxim 24 de ore de la finalizarea ultimei probe de concurs.
Candidaţii au dreptul să conteste rezultatul final al concursului/examenului, cu excepţia interviului de selecţie, în termen de 24 de ore de la data afişării. Contestaţia se soluţionează de comisia de soluţionare a contestaţiilor în termen de 24 de ore de la data depunerii la secretarul comisiei de concurs/examen. Relaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul RUNOS tel.: 0264.59.27.71, int. 1223, se arată în anunțil publicat pe posturi.gov.ro.
Tot pe site-ul Guvernului au fost publicate temele cadru și pentru proiectul de management - Director medical.
1. Îmbunătăţirea structurii şi organizării spitalului
a) Analiza circuitelor funcționale;
b) Analiza structurii pe secții (clinice, paraclinice, administrative etc.);
c) Evaluarea relației dintre structurile spitalului şi serviciile furnizate;
d) Dezvoltarea platoului tehnic pentru intervenții diagnostice şi terapeutice
2. Îmbunătățirea managementului resurselor umane
a) Evaluarea încadrării cu personal pe categorii;
b) Evaluarea relației dintre structura spitalului şi încadrarea cu personal;
c) Evaluarea relației dintre serviciile furnizate şi încadrarea cu personal;
d) Metode de creştere a performanței personalului;
e) Stimularea satisfacției profesionale a personalului medical.
3. Evaluarea serviciilor de sănătate furnizate de spital
a) Analiza activității clinice a spitalului, pe tipuri de servicii furnizate;
b) Analiza fluxurilor de date clinice, pe tipuri de servicii furnizate (codificare, colectare, transmitere, validare)
c) Îmbunătăţirea capacității de răspuns a spitalului la nevoile bolnavilor;
d) Propuneri de îmbunătățire a performanței spitalului pe baza analizei activității clinice.
4. Evaluarea spitalului din punct de vedere al calității
a) Calitatea serviciilor;
b) Calitatea datelor raportate;
c) Calitatea personalului;
d) Satisfacția pacienților
Candidații aleg una dintre temele de mai sus şi dezvoltă un proiect de management care vizează spitalul public (maxim 8 – 10 pagini la fonturi de 14 în Times New Roman la un rând). Proiectul se poate susține în fața comisiei printr-o prezentare PowerPoint, Prezi, etc.











