Rectorul UMF Cluj, prof. dr. Anca Buzoianu, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe dedicate învățământului superior din România, că una dintre misiunile universității e să formeze resursa umană necesară viitorului Spital Regional de Urgență Cluj.
Wiener Privatklinik din Viena, unde deja lucrează câţiva medici și asistenți medicali români, vrea să mai angajeze asistente din România.
Coaliția Votez pentru Sănătate a organizat, joi, la Cluj-Napoca, în parteneriat cu UMF Cluj, o dezbatere publică cu autorități locale, regionale și centrale, prin care societatea civilă solicită o alocare de 9% din PIB pentru Sănătate.
Un medic de familie din Cluj a fost amendat de Casa de Asigurări de Sănătate cu 6.000 de lei pentru că eliberarea unui concediu medical de îngrijire a unui copil bolnav nu a fost conformă.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, în contextul acuzaţiilor care i se aduc dr. Cătălin Cîrstoiu, că ar trebui făcută o declaraţie pe proprie răspundere a medicilor care lucrează la stat că nu direcţionează pacienţi la privat.
La Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie „Octavian Fodor” din Cluj-Napoca a avut loc, miercuri, 17 aprilie, lansarea oficială a Programului Național de Transplant Hepatic în Transilvania.
Un software din Cluj destinat eficientizării tratamentului de cancer se extinde și este utilizate de zeci de medici în mai multe clinici din România, iar acum start-up-ul dorește ca soluția să fie folosită internațional.
Unităţile medicale mobile vor putea furniza servicii complexe medicale şi psiho-sociale adaptate nevoilor pentru aproximativ 10.000 de persoane vulnerabile anual.
Medicul Paul Oargă, care a lucrat timp de 3 ani ca medic rezident pe secția ATI și paramedic la SMURD Cluj-Napoca, și care a devenit cunoscut pentru clipurile sale educative de pe Youtube, s-a mutat anul trecut în Irlanda.
Evenimentul Zilele Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello" – Centru de excelență în bolile pulmonare are loc vineri, 15 martie, în Cluj-Napoca.
Recomandări: