Rafila anunță peste 200 de centre comunitare integrate, prin PNRR: "Noi am pierdut această noţiune a medicinii comunitare, încercăm să o readucem"

Rafila anunță peste 200 de centre comunitare integrate, prin PNRR: "Noi am pierdut această noţiune a medicinii comunitare, încercăm să o readucem"

Peste 200 de centre comunitare integrate vor fi realizate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă , a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a subliniat că există nevoia unei astfel de structuri în condiţiile în care medicii de familie au responsabilitate doar pentru listele lor de pacienţi.

"Noi am pierdut această noţiune a medicinii comunitare în momentul în care medicina de familie din România a fost schimbată ca şi concept şi un medic de familie nu are responsabilitate decât pentru lista lui de pacienţi. (...) Deci, există această nevoie pe care încercăm să o dezvoltăm şi să o readucem, nu ştiu dacă neapărat acolo unde a fost, dar să o aducem la o zonă funcţională, să dezvoltăm medicina comunitară. Acum, prin PNRR, se fac peste 200 de centre integrate comunitare, unde medicii de familie, asistenţii medicali, moaşa, asistenţii comunitari ar trebui să lucreze pentru sănătatea comunităţii", a explicat ministrul, luni, la o conferinţă organizată de Salvaţi Copiii.

Rafila a subliniat importanţa resurselor umane calificate.

"2.500 de cabinete de medicină de familie se dotează. Avem foarte, foarte multe ambulatorii de specialitate care sunt renovate şi dotate, însă uităm un lucru important şi încercăm şi aici să compensăm cât se poate, dar ăsta e un proces - partea de resurse umană calificată, pentru că transformarea unui medic din dispecer în investigator - sfătuitor, investigator - prescriptor şi cel care rezolvă până la urmă marea majoritate a unei probleme medicale (...) este cea care poate să dea încredere şi în sistemul de sănătate şi să-l facă sustenabil", a afirmat Alexandru Rafila, potrivit Agerpres.

loading...
Comenteaza