Mijlocașul trecut și prin curtea vice campioanei, FCSB, este nerăbădător să îmbrace tricoul noii sale formații.
Echipa clujeană a bifat un nou transfer, prin aducerea lui Sebastian Chitoșcă, fotbalist cu peste 100 de prezențe în primul eșalon.
La nouă ani distanță de la ultima promovare în primul eșalon, FC Universitatea Cluj are din nou șansa de a urca din elita fotbalului românesc. O comparație între situația actuala a clujenilor și cea din aceeași perioadă a sezonului 2009-2010 arată că "Şepcile roşii" au în continuare şanse reale să ocupe una dintre primele două poziţii la finalul sezonului.
Elevele lui Alin Bondar au pierdut, scor 32-30, după aruncările de la 7 m, în fața formației Măgura Cisnădie și au ratat prezența în Final Four-ul competiției.
“Șepcile roșii” au cedat la limită, pe terenul Petrolului, dar ocupă în continuare locul al treilea în clasamentul Ligii a 2-a.
Echipa pregătită de Bogdan Lobonț a cedat pe terenul uneia dintre principalele contracandidate la promovare, după un meci în care jocul clujenilor a dezamăgit.
Echipa lui Alin Bondar a cedat în fața echipei HC Zalău, scor 34-33, după ce “studentele” au avut și cinci goluri avantaj în repriza secundă.
În anul în care sărbătoreşte Centenarul, FC Universitatea Cluj continuă să atragă susţinere din mediul de business, grație unui proiect care are în centru suporterii și comunitatea locală, afirmă reprezentanţii clubului.
Structurile sportive din Cluj-Napoca primesc, în 2019, finanţări nerambursabile de la bugetul local în valoare de 11.1 milioane de lei.