Patronul clubului din Gruia susține că pregătește investiții masive pentru îndeplinirea visului european.
În data de 26 ianuarie 2026 a fost parafat transferul atacantului Louis Munteanu de la CFR Cluj la DC United, peste Ocean pentru 6 milioane de Euro. S-a aflat că patronul din Gruia a trecut pe lângă o ofertă de aproape 15.000.000 de Euro ve
Cristi Chivu și Inter Milano au cedat pe „Bernabeu” în fața lui Real Madrid, antrenată de Jose Mourinho scor 1-2, în primul meci din faza ligii a Champions League.
Formaţia Paris Saint-Germain a câştigat pentru al doilea an consecutiv Liga Campionilor, impunându-se în finala cu Arsenal, sâmbătă seară, la Budapesta, la lovituri de departajare.
Chiar dacă ardelenii au scăpat de locurile retrogradabile, au prins play-off-ul și inclusiv au sperat la titlu sub comanda lui Daniel Pancu, în Gruia a început un adevărat război între patron și antrenor.
După ce Emil Boc a transmis un mesaj public exploziv după derby-ul local dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj, încheiat cu victoria CFR-ului, scor 1-0, a venit și replica din partea ”feroviarilor”. Iuliu Mureșan spune că primarul i-a tratat mereu pe CFR-iști ca pe cetățeni de mâna a doua.
Formația pregătită de Cristiano Bergodi ar fi ajuns la un acord cu un fotbalist cu experiență în competițiile continentale.
Kurt Zouma a plecat de la CFR Cluj cu un sfert de milion de euro în valize, chiar dacă nu a jucat nici 200 de minute pentru clubul lui Nelu Varga.
Ciprian Deac nu făcut deplasarea cu CFR Cluj în Spania, iar decarul Universității Cluj a vorbit despre situația delicată a decarului din Gruia după ce gruparea ”feroviară” s-a descotorosit de cel care se identifică cu perioada de glorie a echipei alb vișinii.