Au fost finalizate lucrările de instalare a noului sistem automatizat de irigații din Parcul Central „Simion Bărnuțiu”, a anunțat, astăzi, primarul Emil Boc. Proiectul a fost realizat integral de companiea clujeană Eco Garden Construct.
Autoritățile au anunțat, astăzi, măsurile luate pentru pelerinajul de la Mănăstirea Nicula, care are loc în perioada 10-15 august și programul slujbelor religioase.
Imaginile în care se observă mai mulți pești morți din albia râului Valea Drăganului, comuna Poieni, au fost făcute publice, ieri, de către un bărbat pe pagina personală de Facebook.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a anunțat că întregul proces de urbanism și tot ceea ce ține de autorizații și taxe trece în mediul online, iar o autorizație de construire se va putea obține în maxim 2 luni în județul Cluj.
Potrivit dej24.ro, Partidul Social Democrat (PSD), a hotărât și l-a ales pe Vasile Sălătioan, drept candidatul social-democraților pentru Primăria Dejului, la alegerile locale din 27 septembrie.
Adina Oșan, jurnalistă la news.ro, a povestit într-o postare pe Facebook prin ce a trecut atunci când a avut simptomele de COVID-19, dar testul a ieșit cu rezultat negativ.
Scenele greu de privit au fost surpinse de către o tânără la parcul de animale Moara de Vânt, în satul Sălicea, județul Cluj, aceasta făcându-le publice ieri pe o rețea de socializare.
Europarlamentarul PNL a fost invitatul lui Oreste Teodorescu în emisiunea „Jocuri de Putere”, de la Realitaea PLUS. Rareş Bogdan a vorbit, în termeni duri, despre Dosarul 10 August.
Deputatul PSD de Cluj, Horia Nasra, îi critică pe Orban, Bode și Boc și afirmă că finanțarea proiectului introducerii metroului în Cluj, obținută de cei trei, este inexistentă.