News alert Gabriela Ciot a plecat din PSD: „Nu cred în cei care vor să fie lideri” / "Nu cred în aducerea oamenilor din afara unei organizații pe liste de partid"

Gabriela Ciot a plecat din PSD: „Nu cred în cei care vor să fie lideri” / "Nu cred în aducerea oamenilor din afara unei organizații pe liste de partid"
| Foto: Facebook.com/Gabriela Ciot

Purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Gabriela Ciot, și-a anunțat plecarea din partid, nemulțumită de faptul că nu a prins un loc eligibil pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, Gabriela Ciot a anunțat despărțirea de PSD într-o postare pe rețelele de socializare.

„Știu că nimeni nu este de neînlocuit și că se vor găsi alții mult mai buni, mai determinați și mai curajoși decât mine. Partidul se va deschide și vor urma momente tot mai bune și mai de anvergură! Dar pentru mine, cei 16 ani de activism politic iau sfârșit astăzi.

Demisionez din PSD.

Opțiunea mea pentru activismul politic venea ca o completare firească a profesiei de dascăl și a dorinței de implicare în viața comunității. Am aderat la un partid politic din 2004, convinsă că tinerii trebuie să fie responsabili față de investiția pe care societatea a făcut-o în educația lor și că pot reîntoarce această investiție prin lucrurile bune pe care le gândesc si le fac societății. Mi-am dedicat o bună parte din cei 20 de activitate profesională și politicii (aproximativ 16 ani).

Mi-am servit țara cu onoare si devotament în perioada în care am fost secretar de stat pentru afaceri europene la MAE și Reprezentant Special al Guvernului în Parlamentul European și stiu că nu puteam realiza aceste lucruri dacă nu aș fi avut și sprijin politic. Revenind la catedră mi-am dat seama imediat cât mult am sacrificat din cariera mea universitară, dar nu puteam rata istoricul moment al primei Președinții rotative a Consiliului Uniunii Europene. Nu regret nimic!

Am crezut că și la nivel politic meritocrația de care se vorbește atât de mult, șansele egale, discriminarea pozitivă a femeilor sunt respectate. Am crezut și pe aceia care m-au încurajat să mă implic mai tare politic, motivând reforme și dorința de schimbare și de îmbunătățire a calității vieții politice. Chiar am crezut când se spunea că este nevoie de specialiști, de universitari recunoscuți în comunitățile din care provin. Am considerat că pot fi un bun exemplu pentru generația mea, dar mai ales pentru generațiile de tineri, pentru care nu mai există apetit pentru politică sau pentru partidele de stânga tradiționale.

Lozinci pentru naivi… Și dacă nu aș mai fi trecut cel puțin de două ori prin aceleași episoade în care se vorbește despre criterii, meritocrație, schimbare… Așa s-a întâmplat și de această dată cu întocmirea listelor pentru Parlament. Previzibil că răspunsul față de reacția mea va fi “vulpea care nu ajunge la struguri spune că sunt acri”. Eu vin cu o replică “schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”.

Nu cred în aducerea oamenilor din afara unei organizatii pe liste de partid, pentru că nu au capacitatea de a mobiliza activul de partid și nu pot determina implicarea acestora în campanie. Iar când o întreagă organizaţie se opune acestei dorințe, cred că trebuie să se țină seama! Nu cred că cei aflați pe listele de la locale unde s-a obținut un scor de 13% la nivel de județ vor fi locomotive pufăinde care vor dubla scorul partidului. Dimpotrivă, credeam că au puterea să facă un pas decent în spate. Și nu cred în cei care vor să fie lideri, dar nu pot să întocmească și să asume o listă completă de candidați, lăsând această sarcină în seamă conducerii centrale!

O spun cu regret, situația organizației de la Cluj, în acest moment, va avea de suferit tocmai pentru că nu poate reface spiritul de echipă, coeziunea. Și ca să faci politică pentru oameni, este nevoie de omenie, cooperare, respect și principii, nu de “colți” și “cicatrici”. Iar atunci când vezi că prin acțiuni evidente, ești “sprijinit” să faci acest pas, trebuie să ai curaj și să acționezi ca atare. Pun punct acestei etape de activism politic”, a scris Gabriela Ciot pe pagina sa de Facebook.

Reamintim că Patriciu Achimaș-Cadariu este alegerea PSD Cluj pentru a deschide lista de candidaţi pentru Camera Deputaților, iar Vasile Dâncu este pe prima poziție la Senat la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Potrivit unei simulări electorale bazate pe rezultatele alegerilor locale din 27 septembrie, doar social-democrații care deschid listele partidului la Cluj vor putea intra în viitorul Parlament.

Lista finală a PSD Cluj pentru alegerile parlamentare va fi comunicată astăzi, a anunțat președintele interimar al organizației județene Cluj, Alexandru Cordoș.

Comenteaza