Echipa pregătită de Cristi Dulca a ajuns la a doua înfrângere consecutivă și la a treia în primele patru etape, după ce a cedat și în fața nou-promovatei Gloria Buzău, scor 2-0.
Golgheterul Universității Cluj din sezonul trecut e convins că jocul echipei e va îmbunătății în rundele viitoare, după începutul mai puțin reușit de stagiune.
Antrenorul Universității Cluj recunoaște că jocul din primele runde nu a arătat foarte bine, însă e convins că echipa sa își va reveni cât mai repede.
Jucătorii și antrenorii din primele trei ligi, dar și de la futsal sau fotbal feminin au ales premianții sezonului 2018-2019, iar distincțiile au fost decernate în cadrul Galei AFAN (Asociația Fotbaliştilor Amatori si Nonamatori din Româ
Începutul ezitant din noul sezon al Ligii a 2-a i-a determinat pe oficialii clubului să caute soluții.
Formația pregătită de Cristi Dulca a pierdut al doilea meci al sezonului pe terenul lui FC Argeș, scor 1-0, iar exprimarea jucătorilor în teren a lăsat din nou de dorit.
După ce au pierdut la Reșița în prima etapă, clujenii au cedat și pe terenul formației conduse de Nicolae Dică, scor 1-0, după un meci în care jocul a fost unul mult sub așteptări.
Echipa pregătită de Cristi Dulca va susținută din tribunele Stadionului “Nicolae Dobrin” de trei fotbaliști importanți pentru naționala Portugaliei în anii trecuți.
În runda cu numărul trei, elevii lui Cristi Dulca vor evolua la Pitești, împotriva unei formații care le-a pus probleme în sezonul trecut și care, în acest an, își propune promovarea.