Mesajul mobilizator al lui Falub la reunirea Universității Cluj: “Trebuie să ne recăpătăm identitatea”

Mesajul mobilizator al lui Falub la reunirea Universității Cluj: “Trebuie să ne recăpătăm identitatea”
Adrian Falub | Foto: fcuniversitateacluj.ro / Cristi Cosma

Antrenorul formației clujene susține că obiectivul clubului este acela de a construi o echipă în care rolul principal să îl aibă jucătorii din propria pepinieră.

După mai bine de trei luni de pauză, Universitatea Cluj s-a reunit. Deși gândurile suporterilor se îndreaptă spre un sezon în care echipa să se lupte pentru promovare, Adrian Falub a vorbit despre o strategie pe termen lung. Tehnicianul a dezvăluit că își dorește să construiască o formație puternică, al cărei nucleu să fie format din jucători crescuți în propria Academie.

Antrenorul “studenților” a vorbit despre perioada petrecută departe de gazon. “E o pauză foarte lungă, nu îmi aduc aminte să fie șase luni între două meciuri oficiale. Va fi dificil pentru toată lumea, dar azi e prima zi, sper ca toți să fim sănătoși și să ne organizăm pentru că avem timp până la reluarea campionatului.

Am făcut un program cu meciuri amicale, dar să vedem cum va evolua și pandemia. Sper să fie totul bine și să facem programul pe care ni l-am propus. E imposibil de jucat fără spectatori, astfel va dispărea fotbalul. Când joci fără spectatori, toate meciurile devin amicale. Mai ales echipele care au suporteri le simt lipsa”, a declarat Falub.  

Tehnicianul a dezvăluit și strategia clubului pentru viitorul sezon. “E al treilea an de Liga 2 și trebuie să facem o altfel de construcție. Nu am fost pregătiți de promovare, nici nu am avut lot. Nu aș vrea să se mai întâmple asta. Anul ăsta trebuie să construim o echipă, ne bazăm foarte mult pe jucătorii crescuți de noi. Dacă va fi solidă construcția noastră, atunci vom promova. Avem jucători foarte talentați aici și văd o echipă formată din acești jucători.

Trebuie să ne recăpătăm identitatea pentru că în ultimul timp am pierdut-o din cauză că am adus mulți mercenari. În Liga 1 e plin de jucători crescuți la Cluj. Toți acești jucători trebuie să treacă întâi pe la “U”. S-a vorbit mult de bugetul nostru, suntem stabili din punct de vedere financiar. Nu ne putem compara cu alte echipe, dar avem stabilitate”, a precizat antrenorul.

Adrian Falub a discutat despre noile achiziții. “A venit Muțiu pentru că împrumutul lui Dur-Bozoancă a expirat. Contractul lui Takacs a expirat, a venit Laurențiu Rus și au expirat și contractele altor jucători. Nu vom face multe transferuri pentru că ne dorim să construim o echipă cu ce avem. În acest moment avem nevoie de fundași centrali și mijlocași centrali pentru că acolo suferim cel mai mult”, a explicat tehnicianul.

Comenteaza