Fotbaliștii care au sosit în perioada de mercato au prefațat stagiunea care va începe la finalul săptămânii.
Clubul clujean a anunțat continuarea parteneriatului cu Banca Transilvania.
Mijlocașul a reușit o dublă în ultimul amical al verii, câștigat de "U" Cluj cu 4-1 contra celor de la Minaur Baia Mare.
Formația pregătită de Erik Lincar s-a impus în fața divizionarei secunde Minaur Baia Mare, scor 4-1.
Tehnicianul "Șepcilor roșii" și-a exprimat acordul în legătură cu ordinul potrivit căruia 40% dintre jucătorii aflați pe teren pe toată durata meciului trebuie să fie români.
Antrenorul Universității Cluj a oferit concluzii după cantonamentul din Austria și a prefațat stagiunea care stă să înceapă.
Universitatea Cluj a încheiat cantonamentul de vară și va continua pe plan local pregătirile pentru noul sezon al primei ligi.
Echipa antrenată de Erik Lincar a încheiat stagiul de pregătire din Austria și va reveni în țară pentru a pregăti startul noului sezon, primul în Liga 1, după o pauză de 7 ani.
Formația pregătită de Erik Lincar a pierdut și ultimul amical din cantonamentul de vară, scor 0-1 contra slovenilor de la NK Aluminij.
Recomandări: