Atenție, șoferi! Restricții de circulație pe A3 Câmpia Turzii – Nădășelu
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Iul 2024, 13:07
- Utile
- Ascultă știrea
Centrul Infotrafic (IGPR) a transmis marți, faptul că, traficul pe Autostrada Transilvania, porțiunea Câmpia Turzii - Nădășelu este restricționat.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) informează că astăzi, pe Autostrada A3, pe sensul Câmpia Turzii – Nădășelu, până la ora 13.30 este restricționată banda 1.
Măsura este luată pentru a permite efectuarea unor lucrări de colmatare fisuri și crăpături, iar până la ora 16.00, pe același sens de mers, la kilometrul 50+600 metri, se restricționează banda 2 pentru lucrări de reparații la parapetul metalic.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să ruleze cu atenţie şi să reducă viteza în zona lucrărilor semnalizate”, a transmis Centrul Infotrafic.