Tânărul fotbalist al campioanei e încrezător că alături de colegii săi va cucerit și alte trofee în fotbalul românesc.
În ședința de astăzi a Comitetului Executiv al Federației s-a decis ca din stagiunea viitoare se va trece la formatul cu 16 echipe.
Cel de-al treilea titlu consecutiv câștigat de CFR Cluj l-a propulsat pe tehnician spre vârful ierarhiei antrenorilor din prima ligă.
Tehnicianul CFR-ului a primit la rândul său trofeul, medalia și tricoul de campion deși nu a putut fi alături de elevii săi la ultimele partide.
Nici nu a plecat încă din România, dar vrea să se întoarcă. Portarul lituanian Giedrius Arlauskis și-a anunțat revenirea în fotbalul românesc, susținând că ar vrea să se retragă din fotbal de la o echipă din Liga 1.
Fostul conducător din Gruia a vorbit despre titlul câștigat de CFR Cluj, chiar pe terenul principalei contracandidate, CS U Craiova.
Campionii ultimelor trei ediții din Liga 1 au dat drumul sărbătorii chiar înainte de fluierul final al partidei de la Craiova și speră la un nou parcurs european însemnat.
Alexandru Chipciu, fotbalistul echipei CFR Cluj, a declarat, luni seara, după ce a câştigat titlul de campion, că formaţia sa a demonstrat că este cea mai bună din campionatul Ligii I.
Campionii s-au impus cu 3-1 pe terenul celor de la CS U Craiova și au câștigat al șaselea titlu din istoria clubului din Gruia.