Președintele clubului din Gruia a anunțat că formația clujeană nu își permite să îl transfere pe internaționalul român.
Apărătorul lateral a evoluat pentru prima dată de la accidentarea suferită în meciul contra celor de la Rapid, în etapa cu numărul 8 din Superligă.
Liga Profesionistă a întocmit o listă a fotbaliștilor care au contribuit decisiv la parcursul formațiilor lor în actualul sezon.
Managerul sportiv al clubului clujean, Gabi Giurgiu, a confirmat tratativele dintre "studenți" și FCSB pentru tânărul atacant.
Dacă obiectivele din actuala stagiune vor fi îndeplinite, clubul clujean ar putea ținti o calificare în play-off în sezonul următor.
Președintele clubului clujean, Radu Constantea, a analizat situația financiară a echipei, care încearcă să se mențină în elita fotbalului românesc, la primul sezon de la revenire.
Președintele Universității Cluj a dezvăluit strategia pe care o va avea clubul în perioada de mercato.
Radu Constantea a vorbit la ZIUA Live despre cea mai recentă partidă jucată de "studenți", dar și despre primele luni de mandat ale lui Eugen Neagoe.
Patronul formației din Gruia este încrezător că internaționalul român va ajunge în cele din urmă sub comanda lui Dan Petrescu.
Recomandări: