O nouă plecare din Gruia. Un jucător cu două titluri în Liga 1 s-a despărțit de “feroviari”

O nouă plecare din Gruia. Un jucător cu două titluri în Liga 1 s-a despărțit de “feroviari”
| Foto: facebook.com/cfr1907

CFR Cluj a anunțat plecarea unui fotbalist care a cucerit trei trofee alături de trupa condusă acum de Marius Șumudică.

După revenirea din stagiul de pregătire din Austria, formația din Gruia anunță noi plecări. Dacă Nicolae Carnat a fost împrumutat pentru un sezon la Rapid, Grzegorz Sandomierski s-a despărțit definitiv de CFR Cluj.

Portarul plolonez a reprezentat o soluție de rezervă în perioada petrecută alături de “feroviari”, însă le-a ținut locul cu brio lui Arlauskis și Bălgărdean.

Sosit în ianuarie 2020 la Cluj, Sandomierski a evoluat de 14 ori în tricoul vișiniu, iar în 6 jocuri nu a primit gol. Alături de “feroviari”, polonezul a cucerit două titluri în Liga 1 și o Supercupă a României.

În vârstă de 31 de ani, goalkeeper-ul a evoluat în țara natală pentru Jagiellonia, Lech Poznan, Ruch, Zawisza, Cracovia, dar și în Belgia la Genk, în Anglia la Blackburn și în Croația la Dinamo Zagreb.

Comenteaza