Fostul antrenor de la CFR Cluj a vorbit despre diferențele dintre campionatul din Turcia și cel din România.
Fostul antrenor al CFR-ului a rezistat doar opt etape pe banca formației din prima ligă din Turcia.
Dan Petrescu nu mai este antrenor la echipa Kayserispor din Turcia. ”Ne-am despărțit de comun acord cu Dan Petrescu”, a spus președintele clubului, Berna Gözbașı, potrivit celor de la TRT Spor.
Pe lângă cei patru fotbaliști, Dan Petrescu, fostul antrenor din Gruia, a fost ales cel mai bun tehnician al stagiunii precedente potrivit AFAN.
Cei doi antrenori români din prima ligă din Turcia își doresc să îl transfere pe experimentatul mijlocaș al campioanei CFR Cluj.
Dan Petrescu, fostul antrenor al lui CFR Cluj, a obținut prima victorie pe banca lui Kayserispor, 2-0 cu Bașakșehir, campioana en-titre din Turcia. La finalul jocului, fostul antrenor din Gruia a punctat factorii care i-au adus victoria în fața campioanei.
Mijlocașul campioanei CFR Cluj este dorit cu insistență de fostul antrenor din Gruia, Dan Petrescu, la noua sa echipă.
Edi Iordănescu s-a declarat mulțumit de jocul ofensiv prestat de campioana României împotriva celor de la Academica Clinceni, însă a punctat și minusurile din jocul ardelenilor.
Fostul tehnician al CFR-ului a fost prezentat oficial în urmă cu câteva zile la Kayserispor și e deja aproape de a perfecta primul transfer.
Recomandări: