Ivica Zunic a debutat la CFR Cluj în aceeași zi în care a fost prezentat oficial

Ivica Zunic a debutat la CFR Cluj în aceeași zi în care a fost prezentat oficial
| Foto: facebook.com/cfr1907

Transferul fundașului croat de 32 de ani a fost confirmat de clubul din Gruia chiar înaintea partidei cu UTA.

CFR Cluj a bifat o nouă mutare pe piața transferurilor. “Feroviarii” s-au înțeles cu Ivica Zunic, un stopper croat care sosește liber de contract, după despărțirea de azerii de la Qabala. Apărătorul a fost prezentat înaintea partidei cu UTA și a și debutat împotriva arădenilor.

Dan Petrescu a explicat de ce a decis să îl trimită în teren pe Zunic, în minutul 88, în locul lui Ciobotariu.

”Aţi văzut câte cornere am avut. Când îi ai pe Deac şi pe Vinicius pe teren, e altceva. M-am gândit la Ivan, pentru că are o statură impresionantă şi putea să ne ajute la fazele fixe”, a spus Dan Petrescu conform Digisport.

De-a lungul carierei, Zunic a mai evoluat pentru HNK Tomislav (Bosnia), Simmering, Markt St. Martin, Lagenlebarn, Austria Viena II, Mattersburg II, Stegersbach (toate Austria), GKS Tychy (Polonia), Volyn Lutsk (Ucraina), Orenburg (Rusia), Chernomorets Odessa (Ucraina) și Atyrau (Kazahstan).

Comenteaza