Încă nu a fost desemnat de către preşedinte un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi nu ştim nici ce fel de guvern va avea România. Analiştii politici clujeni au avansat câteva soluţii pentru ieşirea din criză.
Vă rog să primiţi această scrisoare de la mine. Mi-a trebuit o oră să ajung de la Primărie până la poştă, care este la 500 de metri, mama lor de ambuteiaje.
Şaptesprezece finalişti, din care trei clujeni, au fost aleşi la preselecţia organizată de UNITER pentru Gala Tânărului Actor – HOP, care va avea loc la Costineşti în 8-11 septembrie 2015. Din juriu au făcut parte Radu Afrim, Dorina Chiriac, Radu Iacoban, Gabi Lupu şi Iris Spiridon. Alţi doi actori din Cluj fac parte din distribuţia celor patru spectacole alese la secţiunea "Grup".
Doi clujeni au pornit un proiect inedit: îşi pun la bătaie propria casă pentru oricine vrea să organizeze un eveniment.
Pentru a fi siguri că vor ajunge la urne, zeci de mii de români stabiliţi în diaspora au ieşit încă de la ora deschiderii secţiilor de vot în stradă, cu speranţa că vor apuca pună ştampila pe candidatul preferat.
Pădurea Baciu a prins viaţă în acest weekend prin cea de-a doua ediţie a festivalului de muzică electronică Mioritmic. Nu la fel de fericiţi precum tineri participanţi au fost cei care locuiesc în vecinătatea locaţiei, pentru că, după cum spun aceştia, boxele au răsunat fără întrerupere zi şi noapte.
Clujenii mai au la dispoziţie doar patru zile pentru a-şi achita impozitele pe anul 2014, până în 30 septembrie 2014, data de la care se vor percepe penalizări de 2% pe lună pentru suma scadentă aferentă anului în curs.
Echipa de handbal masculin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a învins pe teren propriu pe CSM Satu Mare, cu scorul de 36 la 33, în cadrul primei etape a Diviziei A, seria B.
Până în momentul de faţă, la cea de-a XVI-a ediţie a festialului berii şi-au confirmat prezenţa un număr de nouă trupe. Cu o săptămână înainte de începerea evenimentului, câteva dintre ele au ales să transmită mesaje fanilor din Ardeal, în speranţa de a-i convinge să meargă la concertele lor.