Preţul locuinţelor din Cluj îşi revine într-o lună şi recuperează scăderea din ultimul an: a crescut cu aproape trei procente în ultima lună, arată o analiză imobiliare.ro, chiar dacă în ultimul an acestea s-au ieftinit cu un procent similar.
Printre afacerile încheiate în primele luni ale anului se numără vânzarea unui teren din apropierea Pieţei Mihai Viteazul, dar şi a unei clădiri amplasată tot în zona centrală, pe strada Moţilor.
Proiectele dezvoltatorilor pentru zona centrală nu se apropie de dimensiunile turnurilor din boomul imobiliar. Preţurile apartamentelor amplasate aici sunt la limita superioară din oraş.
Preţurile apartamentelor noi din Cluj ajung să fie comparabile cu preţurile locuinţelor vechi, relevă o analiză imobiliare.ro. În Cluj-Napoca, un apartament cu o cameră scos la vânzare ajunge să coste mai puţin de 36.000 de euro, iar în Floreşti o locuinţă de 37 de metri pătraţi poate fi achiziţionată şi cu 16.000 de euro.
Preţul mediu de vânzare cerut de proprietarii de apartamente noi şi vechi s-a diminuat anul trecut cu 1,3%, de la 991 euro pe metru pătrat la începutul anului la 978 de euro pe metru pătrat la finele lunii decembrie, oraşele cu cele mai mari scăderi fiind Cluj-Napoca, Constanţa şi Ploieşti.
În ciuda crizei imobiliare, Clujul rămâne oraşul cu cele mai scumpe apartamente vechi din ţară cu excepţia Capitalei, relevă o analiză imobiliare.ro.
Cele mai accesibile apartamente din Cluj-Napoca sunt în Mănăştur şi Iris, dar şi în Bună Ziua, arată astăzi o analiză imobiliare.ro.