Topul scumpirilor de apartamente: Cluj, Timişoara, Constanţa

Topul scumpirilor de apartamente: Cluj, Timişoara, Constanţa
Trei dintre cele şase mari oraşe analizate de către portalul de specialitate Imobiliare.ro au consemnat majorări de preţuri în prima parte a acestui an.

Unele mari oraşe ale ţării au avut un comportament deosebit faţă de tendinţa resimţită pe plan naţional, consemnând chiar importante majorări de preţuri. Alte centre regionale s-au conformat tendinţei generale, însă cu ieftiniri mai mici decât media la nivel de ţară.

Spre deosebire de anul trecut, care a fost caracterizat de o tendinţă de stabilizare a preţurilor la apartamente, 2013 se conturează a fi un an de scăderi mai abrupte. Indicele Imobiliare.ro, calculat la nivel naţional pentru apartamentele noi şi vechi disponibile spre vânzare, relevă un declin de 4,5% în primele şase luni ale anului, de la 978 euro/mp, valabilă la începutul lui ianuarie, până la 934 de euro, nivel consemnat la sfârşitul lui iunie. Spre comparaţie, în intervalul similar din 2012, preţurile s-au diminuat cu doar 0,4%, în timp ce declinul anual a fost de 1,3%. Faţă de iunie 2012, preţurile actuale sunt cu 5,4% mai mici.

Cluj-Napoca, Timişoara şi Constanţa sunt oraşele unde apartamentele s-au scumpit. Clujul este primul pe listă, cu un plus de 3,8% pentru apartamentele noi şi vechi, de la o medie de 896 euro/mp la început de ianuarie până la 930 de euro la finele lui iunie. Avansul consemnat în primele şase luni din 2013 a fost generat în cea mai mare parte de segmentul apartamentelor noi: ele s-au scumpit cu 7,4%, de la 825 la 886 euro/mp. Marja de creştere pentru apartamentele vechi a fost mult mai temperată, de 1,1%, de la 966 la 977 euro/mp.


În Timişoara, ondicele Imobiliare.ro arată o scumpire de 1,5% a locuinţelor vechi şi noi în prima jumătate a anului, pornind de la 785 euro/mp. Preţul actual, de 797 euro/mp, este la acelaşi nivel cu cel consemnat la finele lui iunie 2012. Avansul înregistrat de Timişoara în decurs de şase luni a fost dictat de proprietarii de apartamente vechi, care şi-au majorat pretenţiile cu 3,1%, de la 769 la 793 euro/mp util. Cele noi s-au ieftinit cu 4,6%, de la 879 la 838 euro/mp util.


Oraşul de la malul mării se numără printre cele cu o evoluţie pozitivă a preţurilor în prima jumătate a anului, dar majorarea este mai redusă: +0,3%, de la 856 la 859 euro/mp util. În Constanţa, tendinţa ascendentă din prima parte a anului a fost susţinută de evoluţia preţurilor la apartamentele noi: acestea s-au scumpit cu 2,1%, de la 864 la 882 euro/mp. Pe de altă parte, în momentul de faţă, preţul cerut pentru apartamentele vechi este acelaşi ca la începutul anului, respectiv 854 euro/mp.
Capitala se situează pe primul loc în clasamentul reducerilor de preţuri din marile oraşe. Indicele Imobiliare.ro a consemnat un declin de 3,9% la şase luni, de la 1.138 la 1.093 euro/mp. Faţă de începutul lui iulie 2012, preţul mediu cerut pentru o locuinţă, veche sau nouă, este cu 3,4% mai mic. În ultimele şase luni, cele mai afectate de scădere au fost locuinţele noi: acestea s-au ieftinit cu 4,4%, de la 1.278 la 1.222 euro/mp. Proprietarii de apartamente vechi din Bucureşti şi-au diminuat pretenţiile cu 2,7% în acest răstimp, de la 1.046 la 1.018 euro/mp.

Ploieştiul este al doilea oraş în topul ieftinirilor, cu un minus de 3,8% la şase luni, de la 816 la 785 euro/mp. O bună parte din declin a fost consemnat în iunie, când preţurile apartamentelor noi şi vechi s-au diminuat cu 2%, de la 801 euro în mai. Faţă de jumătatea anului trecut, valoarea actuală este cu 5,1% mai mică. În Braşov, indicele Imobiliare.ro atestă o valoare de 835 euro/mp, în scădere cu 2,6% faţă de 857 de euro la începutul acestui an.

Faţă de acum 12 luni, preţul mediu cerut în prezent pentru o unitate locativă în Braşov este cu 2,1% mai mic. Aici, în prima parte din 2013 declinul a fost vizibil mai accentuat pe segmentul apartamentelor noi - ele s-au ieftinit cu 3,2%, de la 923 la 893 euro/mp. Cele din blocurile vechi au consemnat o corecţie de 2%, de la 844 la 827 de euro. Portalul Imobiliare.ro are 38.000 de vizitatori unici pe zi.

Comenteaza