Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-a atacat pe preşedintele PNL, Florin Cîţu, după ce liberalul a pus sub semnul întrebării intenţiile PSD privitoare la introducerea certificatului verde.
Potrivit împărțirii agreate în actuala coaliție de guvernare, PSD va avea 21 de prefecți, PNL 17, iar UDMR doar 4, mai puțin cu o funcție față de cele cinci pe care le deținea în vechea guvernare.
PSD, PNL și UDMR și-au împărțit posturile de prefecți. Potrivit împărțirii agreate de Coaliţia de Guvernare, PSD este partidul care va avea cel mai mare număr de prefecţi, urmat de PNL.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi seara, că în ceea ce priveşte împărţirea funcţiilor de prefect există două variante de lucru în coaliţia de guvernare.
Ţăranii din România ar trebui să îşi facă firmă dacă vor să crească mai mult de 5 porci în bătătură şi să elimine celebrele lături din hrana animalelor. Este vorba despre un proiect de lege care a trecut deja de forul din Senat.
PSD se menţine la 40% din intenţiile de vot la parlamentare, PNL scade la 17%, iar USR PLUS la 11%, conform Barometrului opiniei publice pe luna noiembrie, realizat de Grupul de studii socio-comportamentale Avangarde la comanda PSD.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu este convins că abordarea este de a se construi opt spitale regionale sau doar patru, dar, în opinia sa, acest domeniu, al Sănătăţii, trebuie dezvoltat şi în mediul rural.
Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dîncu, a lansat, vineri, un apel la solidaritate din partea întregii societăţi pentru sprijinirea copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi.
Președintele PSD a reacționat la declaraţia liderului PNL, Florin Cîţu, potrivit căreia coaliţia de guvernare s-ar putea rupe la „cel mai mic derapaj” în ceea ce priveşte stabilitatea economică şi statul de drept.