Edilul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că îl va susține pe premierul Florin Cîțu pentru conducerea PNL, dacă acesta își va depune candidatura.
Primarul Emil Boc susține că nu va candida pentru funcția de președinte al PNL.
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a precizat că, unul dintre posibilii candidați ai liberalilor la viitoarele alegerei prezidențiale este și primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc.
Edilul de la Cluj s-a angajat într-un val de laude la adresa actualului premier, subliniind că în opinia sa, Cîţu ar trebui să candideze pentru șefia PNL și ar fi cel mai potrivit lider.
Deputatul PNL de Cluj, Radu Moisin, a reușit să întoarcă din drum o propunere legislativă a parlamentarilor, care a fost propusă spre respingere.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, îi transmite președintelui formațiunii, Ludovic Orban, că ar trebui să renunțe la șefia partidului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat marţi că nu comentează decizia Băncii Naţionale de a o angaja pe Viorica Dăncilă pe un post de consultant, apreciind în mod ironic că o recomandă "vocea şi talentul".
Liderul liberal a promis că, indiferent de cine îi va fi adversar în lupta pentru președinția partidului, va exista o campanie corectă. Asta după ce Rareș Bogdan declarase că, pe lângă Ludovic Orban, există și alte soluții pentru PNL, nominalizându-i, printre alții, pe primarul Clujului, Emil Boc, și pe premierul Florin Cîțu.
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, luni, că Ludovic Orban va avea cu siguranţă un contracandidat "foarte puternic" pentru şefia partidului, Florin Cîţu și Emil Boc aflându-se printre opţiuni.