În plin val patru al pandemiei generate de noul coronavirus, autoritățile locale din Florești s-au văzut nevoite să renunțe la a organiza sărbătorirea zilelor comunei.
Locul de joacă este amplasat în zona bulevardului Cetatei Fetei, în cea mai mare comună din țară.
Studiul de fezabilitate al noii școli din comuna Florești a fost finalizat, a anunțat primarul Bogdan Pivariu.
Una dintre cele mai arzătoare probleme semnalată frecvent de floreșteni este situația de pe strada Eroilor. Edilul celei mai mari comune din țară a oferit ultimele detalii și a spus de ce nu s-au făcut intervenții de anvergură până acum.
Un grup de mămici din Florești supărate pentru că nu au prins un loc la creșă au luat cuvântul în ședința de Consiliu Local, de joi, pentru a-și prezenta nemulțumirile.
Primăria Florești a lansat o campanie de sterilizare gratuită a tuturor câinilor cu stăpân, microcipați și înregistrați în RECS (Registrul de evidență al câinilor cu stăpân) de pe teritoriul comunei.
Floreștenii trebuie să mai aștepte câteva luni pentru ca studiul de trafic să fie finalizat deoarece acesta trebuie să fie realizat în perioada cea mai aglomerată, adică în toamnă, când va reîncepe școala.
Primarul Floreștiului a anunțat la ZIUA LIVE că a primit acceptul autorităților centrale pentru a modifica proiectul străzii Eroilor și a mări numărul de benzi de circulație de la două la trei.
Primăria Florești vine în spijinul proprietarilor de câini printr-o campanie de sterilizare gratuită a tuturor câinilor cu stăpân, microcipați și înregistrați în RECS (Registrul de evidență al câinilor cu stăpân) de pe teritoriul comunei.
Recomandări: