Ansamblul de 7 blocuri al lui Salanță, aprobat la Florești. Va avea și grădiniță / USR acuză: „Blocuri între case”

Ansamblul de 7 blocuri al lui Salanță, aprobat la Florești. Va avea și grădiniță / USR acuză: „Blocuri între case”
| Foto: Facebook.com/Sergiu.Leuce.USR
Ansamblul de 7 blocuri al lui Salanță, aprobat la Florești. Va avea și grădiniță. USR acuză: „Blocuri între case”
Ansamblul de 7 blocuri al lui Salanță, aprobat la Florești. Va avea și grădiniță. USR acuză: „Blocuri între case”

Dezvoltatorul vrea să construiască, pe strada Abatorului, din comuna Florești, un ansamblu de 7 blocuri într-o zonă unde sunt și case. Drept beneficiu pentru localitate, ei promit să facă în acea zonă și o grădiniță.

Așadar, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației pentru lucrarea „Elaborare PUZ pentru construire grădiniță D+P+E și un ansamblu de 7 locuințe colective dintre care 5 imobile S+P+3E+Er, 1 imobil S+P+3E și 1 imobil S+P+3E cu parter comercial, împrejmuire teren, amenajare exterioară, extindere rețele edilitare, racorduri și branșamente la utilități, operațiuni notariale, alipire terenuri, sat Florești, strada Abatorului, a fost aprobat de consilierii locali.

Beneficiarii proiectului sunt S.C. Someșul Cald Producție SRL, S.C. Sublime Enterprise SRL și S.C. Cristal Turism SRL, deținută de omul de afaceri Vasile Salanță, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din Florești.

Proiectul imobiliar al lui Vasile Salanță a mai fost pe ordinea de zi a Consiliului Local Florești, luna trecută, dar a fost retras de pe ordinea de zi de primarul Bogdan Pivariu. Miercuri, 30 iunie 2021, în ședința ordinară,  acesta a fost aprobat cu 11 voturi „pentru” din partea PNL și UDMR, și 7 voturi „împotrivă”, din partea celor din USR-PLUS.

„Am retras proiectul pentru că am cerut anumite clarificări și nu s-au adus în termen și s-au retras tocmai pentru a putea fi completate cu clarificările cerute. De asemenea, se propune și o altă soluție. Am zis că este oportun ca membrii Consiliului Local să aibă toate detaliile în momentul luării deciziei.

Chiar dacă are grădiniță ansamblul, am solicitat anumite clarificări. Beneficiarul mai propune un drum care nu trece printre case, dar este nevoie să votăm cu toate actele la dosar”, spunea Pivariu, la acel moment.

Un avocat care îi reprezintă pe locatarii din zona vizată, a luat cuvântul în timpul ședinței, și a precizat că în cazul acest proiect nu a fost respectată procedura dezbaterii publice.

„Doresc să atrag atenția asupra faptului că, din punctul nostru de vedere, documentația de urbanism propusă este deficitară. De asemenea, există și deficiențe de procedură, care pot să atragă o anulare a hotărârii de consiliu local asupra aprobării PUZ-ului. Vecinii nu au fost informați. Ne dorim respingerea acestui proiect, deoarece există foarte multe indicii de ilegalitate. Vrem să evităm un eventual conflict între locuitorii Floreștiului și administrație, prin atacarea acesteia în justiție”, a afirmat avocatul.

Contre între primarul Bogdan Pivariu și consilierii USR-PLUS

Consilierul local al USR-PLUS, Sergiu Leuce, l-a întrebat pe edilul Floreștiului dacă a cerut părerea comisiei informale a acestuia, din care fac parte specialiști în urbanism din județ.

„Acest HCL este un PUZ care are un impact major asupra unei zone a Floreștiului. Nu respectă prevederile din PUG în ceea ce privește regimul de înălțime, procentul de ocupare al terenului, coeficientul de utilizare al terenului, nu are un studiu de trafic, are mai multe probleme”, a precizat Leuce.

Primarul din Florești, Bogdan Pivariu, susține că proiectul a fost discutat și are și studiul de trafic. „Despre acest proiect s-a discutat, chiar și în comisia la care faceți referire. Nu există niciun fel de relevanță ce am discutat în acea comisie în ceea ce privește votul consilierilor, dar vă pot spune că, la sugestia lor, a fost gândit accesul nu pe lângă case, ci pe zona propusă în momentul de față. Este supus dezbaterii și consiliului local”, a declarat Pivariu.

Consilierul USR-PLUS, Marius Todoran s-a arătat foarte nemulțumit de votul consilierilor. „Se pare că doar 7 persoane de aici trebuie să ducem lupta împotriva unei dezvoltări de blocuri cu 4-5 niveluri lângă case. Nu este niciun fel de problemă, o să ne facem din asta o sarcină și o datorie pe care o vom duce la bun sfârșit. În momentul de față, se continuă practica dinainte de alegeri, a haosului urbanistic”, a spus acesta, care l-a mai întrebat pe primarul Floreștiului și despre PUG-ul comunei.

„Referitor la PUG, v-am spus că se lucrează la acest plan. Acesta nu se poate face pe genunchi, tocmai pentru a fi făcut neapărat. Noi trebuie să ajungem cu un PUG în fața consiliului local și a cetățenilor, care să corespundă cu ceea ce este nevoie și să vină cu noi direcții de viitor.

În ceea ce privește dezvoltarea, eu am spus-o și repet: Eu nu îmi doresc să blocăm o dezvoltare, ci să o reglementăm. Acest proiect urbanistic zonal a fost supus dezbaterii și votului cu niște elemente, care, până acum, în consiliul local, nu au fost aduse niciodată. Timpul o să ne spună dacă decizia a fost bună sau nu”, a conchis Bogdan Pivariu.

Comenteaza