Bugetarea participativă se reia la Florești. S-au fraudat voturile

Bugetarea participativă se reia la Florești. S-au fraudat voturile

Proiectul de bugetare participativă va fi reluat la Florești, la finalul anului, după ce s-au constatat suspiciuni de fraudă la votare, a anunțat edilul comunei.

La finalul ședinței ordinare a Consiliului Local Florești, de joi, Bogdan Pivariu a  fost întrebat de un consilier care este stadiul implementării proiectelor de bugetare participativă.

„Din păcate, proiectele de bugetare participativă nu au întrunit numărul valid de voturi ca fiind minime pentru proiecte. O să prezentăm public raportul celor care au implementat, derulat și verificat votul. Asta nu înseamnă că nu o să ținem cont de voturile făcute. Au fost probleme, cu domenii care erau prin Muntenegru, vreo 200 de voturi au venit de acolo.

Până la urmă discutăm despre cetățeni care s-au implicat, despre bugetul pe care ei l-au pus la dispoziție, pentru a putea fi cheltuit conform dorinței lor. Am făcut toate diligențele necesare pentru a ne asigura că este voința lor, și nu a unora care încearcă să eludeze un vot”, a afirmat Pivariu.

Primarul din Florești a mai spus că și în timpul votului au fost sesizări de la diverse persoane că sunt suspiciuni de fraudare. Edilul a precizat că este oportună reluarea acestui proces și se va face la finalul anului.

Primăria celei mai mari comune din țară a alocat, inițial, un milion de lei pentru bugetarea participativă, iar cele mai votate două proiecte de către floreșteni ar fi trebuit să primească finanțare. Bugetul pentru un proiect era de până la 500.000 de lei.

Comenteaza