În perioada 24 septembrie - 1 octombrie 2022 se va derula prima rundă de activități de prevenire și de intervenție din cadrul proiectului, în comuna Așchileu, județul Cluj.
În ultimul weekend din septembrie încep întâlnirile cu locuitorii primei comune gazdă a proiectului "Sănătate și siguranță în Clujul rural".
Sute de gospodării din satul Gheorgheni sunt afectate în urma răsturnării cisternei cu combustibil a armatei, luni, pe Ceentura Vâlcele - Apahida, accident care a dus la contaminarea parțială a rețelei de alimentare cu apă potabilă.
Prefectul județului Cluj, Irina Munteanu, a discutat, luni, cu inspectorul general al IȘJ Cluj, Marinela Marc, despre noile reglementări care urmează să intre în vigoare în următorul an școlar, precum și situația copiilor ucraineni.
Aproximativ 70% dintre cetățenii care figurează ca fiind domiciliați pe raza județului Cluj au participat, până în prezent, la Recensământul obligatoriu al Populației și al Locuințelor 2021, amânat pe anul acest din cauza pandemiei.
Prefectul județului Cluj, Irina Munteanu, va avea marți o întâlnire cu reprezentanții CPL Concordia, operatorul care a anunțat că sistează furnizarea de gaze în Cluj.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a aprobat în ședința din 4 martie 2022 protocolul de agregare a inițiativelor civice clujene care contribuie la contracararea efectelor conflictului armat din Ucraina, cu sprijinul autorităților publice.
Guvernul a numit, miercuri, noua componență de la Prefectura Cluj. Astfel, fostul prefect Tasnádi István Szilárd, de la UDMR, a făcut rocada cu liberala Irina Munteanu, care până acum ocupa funcția de subprefect.
După ce, un avion de luptă ucrainean a fost escortat și a aterizat pe Aeroportul din Bacău, informațiile vehiculate în mass-media sugerează că un al doilea ar fi cerut să aterizeze la Cluj.
Recomandări: