Elena Udrea scapă de dosarul Hidroelectrica, cu suma de 5 milioane de dolari pe care ar fi primit-o de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu, după ce faptele s-au prescris.
ANAF va organiza o a treia licitație pentru a vinde terenuri ale Elenei Udrea.
Socrii fostului primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, aflaţi în arest preventiv, au fost trimişi în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru dare de mită, respectiv complicitate la dare de mită.
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, plănuia să fugă din România dacă va fi eliberat din arest, fiind interceptat de procurori în timp ce îi promitea secretarei sale că o va lua cu el în Ecuador.
Poliţiştii corupţi pot fi foarte inventivi dacă au nevoie de nişte bani în plus peste salariu. Doar că banii în plus îi fac comiţînd infracţiuni pe care sunt plătiţi tocmai din banii românilor ca să le combată.
O doctoriță a fost trimisă în judecată după ce ar fi primit mita de la 280 de pacienți sau de la membri ai familiilor acestora.
O doctoriță a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu, pentru că a prelucrat în spital mii de probe pentru teste Papanicolau, recoltate contra cost în cabinete private.
Cu cinci zile înainte de o posibilă sentință finală în proces, Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, cere strămutarea dosarului de la Curtea de Apel Cluj la o altă instanță egală în grad.
Judecătorii Tribunalului Vaslui au aprobat miercuri solicitarea DNA Serviciul Teritorial Iaşi de menţinere în stare de arest preventiv a lui Dumitru Buzatu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui.
Socrii primarului din Baia Mare rămân în arest preventiv după ce Curtea de Apel Târgu Mureş le-a respins contestaţiile la decizia Tribunalului Mureş de la sfârşitul săptămânii trecute. Decizia de luni a magistraţilor este definitivă.
Recomandări: