Chirurg după gratii: A luat de 6 ori șpagă într-o săptămână / Românii spun că e "bolnav de lăcomie"

Chirurg după gratii: A luat de 6 ori șpagă într-o săptămână / Românii spun că e "bolnav de lăcomie"

Medicul Marian Gaspar de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara își va petrece următoarele 30 de zile după gratii. Judecătorii au dispus arestarea preventivă, după ce, potrivit anchetatorilor, chirurgul a luat șpagă de 6 ori într-o săptămână, sume între 100 și 2000 de euro.

Șeful Secției de Chirurgie Cardiovasculară de la la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara înca din 2003, dr. Marian Gaspar, este cercetat pentru luare de mită în formă continuată.  Judecătorii au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, a transmis opiniatimisoarei.ro

„În data de 26.09.2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul M.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (6 acte materiale), prevăzută de art.289 alin.1 C.pen. raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.

În fapt, s-a reţinut că în perioada 19.09. – 26.09.2022, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unități spitalicești din municipiul Timișoara, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la șase pacienți sau de la aparținători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro și 2000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurarea conform atribuţiilor de serviciu”, au transmis luni seara reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş care instrumentează cazul.

Chirurgul a fost reținut luni de polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție (DGA) în timp ce primea 1.000 de euro pe care îi ceruse unui pacient pentru o intervenție medicală.

Marian Gașpar, șeful de secție de la Institutul de Boli Cardiovasculare, reținut luni de polițiștii anticorupție, avea două salarii: unul ca șef de secție, altul ca profesor. Potruivit informațiilor libertatea.ro chirurgul din Timișoara ar fi avut venituri lunare în jur de 5.000 de euro pe lună.

Românii sunt mirați  că au fost persoane care care l-au copmpătimit pe medicul ”bolnav de lacomie”. ”1000 euro pentru o operație, la banii lui, nu știu de ce o mai cerea. Că salariile le-au crescut suficient. Alții fac salariul lui în ani de zile”, a comentat cineva știrea cu salariul medicului. ”În sfârșit! Sperăm să ia aminte și colegii de breaslă. Rușine tuturor medicilor și asistenților care iau mită! Pușcăria e tot ce meritați!”, a scris un alt român revoltat. 

Și în spitalele de stat din Cluj-Napoca încă este o practică frecventă faptul de a băga bani în buzunarele medicilor. Un pacient operat în Cluj-Napoca în urmă cu câțiva ani, a declarat pentru ZIUA de CLUJ că în cazul său, măcar banii au fost dați după operație. Însă se știa exact în spital că la ”etajul 4” trebuia urcat pentru a cotiza cu ”mulțumirea” de după operație. 

Comenteaza