Marian Vanghelie, condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție

Marian Vanghelie, condamnat la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție
| Foto: puterea.ro

Marian Vanghelie a fost condamnat, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită de 30 de milioane de euro.

Decizia nu este definitivă. Dosarul se judecă în instanţă de 6 ani. De altfel, instanţa a decis restituirea bunurilor, constând în ceasuri, către Mircea Geoană şi ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra lor. Trei ceasuri primite în dar de Mircea Geoană de la Marian Vanghelie erau puse, din 2015, sub sechestru de procurorii anticoruptie întrucât exista suspiciunea că ar fi fost luate mită, în acest dosar, de către fostul primar de la Sectorul 5.

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA, în 2015, în dosarul în care era acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, unele fapte fiind săvârşite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte.

În acelaşi dosar, au fost condamnaţi şi oamenii de afaceri Marin Dumitru (4 ani) şi Mircea-Sorin Niculae (3 ani), pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, Sorin-Ştefan Ciocan (3 ani), pentru spălare de bani. În schimb, directorul Economat Sector 5, Laura Ciocan, judecată pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, a fost achitată de intanţă.

Conform rechizitoriului procurorilor, în perioada 2006 – 2014, Marian Vanghelie, în calitate de primar al sectorului 5 din Bucureşti, ajutat de Mircea-Sorin Niculae şi parţial de Laura Ciocan, a cerut şi a primit de la Marin Dumitru foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro, reprezentând un "comision" de 20% din încasări.

"Aceste foloase au fost pretinse şi primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 şi serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziţii publice firmelor controlate de omul de afaceri cât şi pentru a dispune efectuarea plăţii lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei)", conform procurorilor anticorupţie, relatează Mediafax.

Anchetatorii au susţinut că foloasele necuvenite la care se face referire în rechizitoriu au constat în predarea de sume de bani lichizi, încheierea şi executarea unor contracte, nejustificate din punct de vedere economic, cu societăţi comerciale controlate de către Vanghelie ori în legătură cu care acesta avea un interes personal, în cedarea părţilor sociale şi, implicit, a patrimoniului – unei societăţi comerciale către persoane indicate de edilul suspendat sau în transferul dreptului de proprietate asupra a două vile către o persoană indicată de Marian Vanghelie.

De asemenea, au fost achitate cheltuieli ale campaniilor electorale, au fost oferite ceasuri, s-au încheiat contracte de sponsorizare cu Primăria Sectorului 5 Bucureşti, în vederea susţinerii financiare a organizării unor manifestări publice ce i-au adus capital electoral lui Marian Vanghelie şi au fost achitate sume de bani unor persoane care au întocmit liste cu semnături pentru susţinerea unei candidaturi la alegerile europarlamentare.

Mai mult, procurorii arată că alte "foloase necuvenite" au constat în: suportarea costurilor unor lucrări de renovare la obiective indicate de Marian Vanghelie, suportarea costurilor de renovare ale unor magazine aparţinând unei societăţi comerciale, controlată de primarul suspendat, dar şi de achitarea costurilor aferente unor petreceri private.

"În vederea atribuirii acestor contracte şi pentru a facilita efectuarea plăţilor aferente acestora, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel fie nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, fie şi le-a îndeplinit în mod defectuos, vătămând drepturile patrimoniale ale Sectorului 5 din Bucureşti (vătămare constând în cheltuirea în mod nejustificat a resurselor băneşti aflate la dispoziţia unităţii administrativ-teritoriale).

Astfel, pentru ca societăţile comerciale controlate de către inculpatul Dumitru Marin să dispună de resursele băneşti necesare asigurării foloaselor patrimoniale necuvenite solicitate de către inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, contractele de achiziţii publice au fost încheiate la preţuri mult superioare faţă de valoarea reală a serviciilor prestate. În acest fel, costurile reale de execuţie a lucrărilor, şi implicit valoarea efectivă a acestor lucrări, au fost de cel mult 60% din valoarea contractelor", potrivit rechizitoriului DNA.

Astfel, potrivit sursei citate, prejudiciul total cauzat bugetului sectorului 5, prin activitatea infracţională a lui Vanghelie, este de aproape trei milioane de lei.

În aceeaşi perioadă, "o parte considerabilă din sumele de bani şi din celelalte foloase patrimoniale necuvenite primite drept mită au fost supuse unor ample operaţiuni de spălare de bani", procurorii susţinând că au fost utilizate circuite financiare fictive, desfăşurate de Vanghelie, Niculae şi de Laura şi Sorin Ciocan, având rolul de a disimula produsele, obiect al infracţiunilor.

Marian Vanghelie a fost primar al sectorului 5 din anul 2000 până în 2015, când a fost suspendat din cauza acestui dosar. Vanghelie a câştigat alegerile din poziţia de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană şi Dan Şova, în urma votului Comitetului Executiv Naţional al PSD. Ulterior, în martie, Vanghelie şi Geoană au anunţat înfiinţarea unei noi formaţiuni politice - Partidul Social Românesc.

Comenteaza