Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David a avut o întâlnire reprezentanții companiei americane SAS și ai Băncii Transilvania, pentru a dezvolta împreună o nouă perspectivă asupra inteligenței artificale.
O placă pe care scrie "De vânzare" a răsărit ieri pe malul Someşului, lângă sensul giratoriu de lângă benzinăria MOL din cartierul clujean Grigorescu.
Polițiștii au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 18 ani, din Cluj-Napoca, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță noi restricții de circulație pe strada Cardinal Iuliu Hossu, având în vedere stadiul actual al lucrărilor de modernizare.
În locul garajelor demolate până în luna martie, în cartierul Mănăştur din Cluj-Napoca răsar mult aşteptatele locuri de parcare atât de necesare clujenilor.
După o perioadă de scăderi zilnice a incidenței infectărilor cu noul coronavirus, Cluj-Napoca înregistrează luni o ușoară creștere.
Ministrul Educației și cel al Sănătății au renunțat la ziua de vineri, ca referință pentru stabilirea scenariului în care funcționează școala, astfel că, a doua zi după ce incidența coboară sub 1, elevii vor merge la cursuri.
Prin PNRR staţiile metroului clujean: Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida s-au redus la Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida, a declarat Rareş Bogdan.
Delegația României nu a putut participa la ceremonia de deschidere a concursului Eurovision care a avut loc duminică seară la Rotterdam, în Olanda, din cauza unui caz de COVID-19, depistat în hotelul unde era cazată.