China şi SUA îşi ascut armele pentru un război economic. Procurorul general american, William Barr, a acuzat China că vrea să devină "superputere tehnologică". În replică, oficialii chinezi au spus: "China are dreptul de a-şi apăra suveranitatea, securitatea şi interesele de dezvoltare".
UMF „Iuliu Hațieganu” este singura universitate de medicină și farmacie din România care face parte din una dintre cele 24 de noi “Universități Europene”, o serie de alianțe transnaționale ce vizează consolidarea și îmbunătățirea învățământului superior în Uniunea Europeană și stimularea cooperării între instituții, studenții acestora și cadrele didactice.
Coronavirusul le-a dat bătăi de cap cercetătorilor, întrucât, aşa cum s-a tot spus în ultimele luni, este "nou". Oamenii de ştiinţă încep acum să înţeleagă care sunt efectele provocate de COVID-19 asupra organi
Reprezentantul României la OMS, prof. Alexandru Rafila, a explicat anunțurile contradictorii din partea Organizației Mondiale a Sănătății cu privire la transmiterea COVID-19 de către pacienții asimptomatici.
Un evantai sângeriu a apărut deasupra cerului Japoniei în urmă cu 1.400 de ani şi a reprezentat o enigmă până în prezent, când oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că a fost o auroră boreală.
Mihai HULEA, manager de proiect R&D and Future Technologies în cadrul companiei NTT DATA Romania, descrie modalitățile concrete de operaționalizare a proiectelor informatice, în contextual actualei crize generate de COVID-19.
O echipă de cercetători UBB au analizat speciile de țânțari din Cluj-Napoca și pericolul muşcăturilor acestora.
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) pune la dispoziția studenților, interesați de tehnici avansate în ingineria autovehiculelor, masterate derulate în parteneriat cu mari companii din domeniul auto.
Un robot creat de cercetătorii de la Universitatea ”Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca îi ajută cu succes pe copiii cu tulburări din spectrul autist să se dezvolte şi să devină mai sociabili.