Au fost demolate gheretele din stația de la Minerva, cartierul Mănăștur, iar locul e curat ca-n palmă, numai bun de plantat copaci, flori, bănci etc. Dar în spate-i ”leopardul”, strigă mănășturenii pe Facebook.
Este vorba de Zona Sub Plopi din comuna Chinteni, unde primărița Lucia Suciu anunță că va fi un cartier nou și modern, cu o calitate a vieții „pe care o merită fiecare dintre noi”.
Mănăşturenii au luat-o înaintea oficialităţilor şi au inaugurat baza sportivă La Terenuri din cartierul clujean aşa cum se cuvine, prin sport, nu prin tăiat de panglici.
Parcul 14 Iulie din Grigorescu se modernizează în 2022. Investiţia se ridică la suma de 5,5 milioane de lei, fără TVA. Municipalitatea se pregătește de licitație.
Fotografia din colecția MNIT, realizată de Veress Ferenc (1832-1916) în actuala Piață a Unirii, îi surprinde pe niște hoștezeni care își vindeau aici produsele, cândva în secolul 19.
O zonă a cartierului Grigorescu va fi amenajată pornind de la ideea că orașul trebuie perceput la nivelul pietonului, al transportului în comun și al mobilității alternative.
Doi clueni propun Primariei Cluj-Napoca amenajarea de piste de biciclete Intre Lacuri si ofera modalitati de sistematizare a traficului rutier si velo. Pistele vor interconecta parcurile, școlile, grădinițele și zonele comerciale din cartier.
Cel mai nou cartier al Clujului se va întinde pe 250 de hectare şi va fi "un model de regerinţă pentru România". Deşi sunt mulţi proprietari privaţi de terenuri în zonă, primarul Emil Boc este foarte strict în ceea ce p
Ludovic Orban a anunţat, azi, că dacă numărul de infecţii ajunge chiar la 1.200 pe zi, vom ajunge la restricţii locale
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță că începând de luni, 6 ianuarie 2020, prima zi lucrătoare a anului 2020, locuitorii cartierului Mărăști vor avea la dispoziție un nou sediu de primărie de cartier.
Recomandări: