Hram la „catedrala” în construcţie din Mănăştur FOTO

Hram la „catedrala” în construcţie din Mănăştur FOTO
Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din cartierul Mănăştur şi-a sărbătorit astăzi hramul, cu ocazia praznicului celor doi apostoli.

Lăcaşul de cult este unul din cele mai mari municipiu, aflându-se încă în construcţie. Lucrările au demarat în 1990, iar oficierea slujbelor în spaţiul de la demisolul bisericii a început în 1994.

Alte două biserici ortodoxe din Cluj-Napoca, de pe strada Donath, respectiv Valea Chintăului au hramul închinat celor doi apostoli, Petru şi Pavel. De asemenea, biserica din Someşeni are hramul Soborul Sfinţilor Apostoli, care va fi sărbătorit mâine.

Pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel îi au ca ocrotitori şi o biserică greco-catolică din cartierul Cetatea Fetei, a cărei piatră de temelie a fost pusă anul tercut, respectiv una din Dej.

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt sărbătoriţi astăzi de credincioşii ortodocşi, dar şi de cei greco-catolici şi romano-catolici.

Cei doi apostoli sunt consideraţi doi dintre cei mai mari sfinţi ai primului secol creştin, Petru fiind unul din cei 12 apostoli ai lui Iisus şi unul din cei 3 care l-au însoţit inclusiv pe muntele Tabor şi în Grădina Ghetsimani.

Pavel este cunoscut ca „apostolul neamurilor", desfăşurând cea mai bogată activitate misionară în rândul popoarelor care încă nu se creştinaseră.

 

Comenteaza