Traficul şi birocraţia blochează cartierele de locuinţe promise de Primăria Cluj

Traficul şi birocraţia blochează cartierele de locuinţe promise de Primăria Cluj

În ultimii opt ani, Primăria Cluj-Napoca a promis clujenilor două noi cartiere de locuinţe. Unul pentru tineri în Borhanci şi altul de ANL-uri pe Valea Gârbăului. Ambele au rămas la stadiu de proiect.

Cartierul din Borhanci

Una din priorităţile municipalităţii pentru 2016 prevedea realizarea unui cartier de case pentru tineri și, de asemenea, un grup de imobile sociale, în Borhanci, pe pe un teren în suprafaţă de 70 de hectare, în fosta locație a proiectului Casarom, care a fost abandonat. Locuinţele ar fi urmat să fie ridicate de către cei care iau în concesiune parcele de pământ sau de către un constructor care să le predea contra-cost. Cartierul prevede și o grădiniță, o școală și un centru comercial. Proiectul a fost blocat, alături de alte 56 de ansambluri imobiliare de anvergură (din Borhanci, Sopor, Câmpului, Bună Ziua), din pricina problemelor de trafic din zonă. "Odată cu începerea demersurilor pentru construcția centurii metropolitane, acestea vor fi deblocate însă trebuie să aibă studiile de circulație aprobate”, anunţa municipalitatea la începutul lui 2018.

“Nu puteam fi ipocriţi cu clujenii, să spunem că Primăria nu ţine cont de faptul că avem nişte studii de trafic care artă că intersecţia Borhanci – Brâncuşi – Fagului – Romul Ladea este peste 100% şi, până când nu se realizează o soluţie alternativă, le compromitem viaţa celor care locuiesc deja în Borhanci. Un cartier pe 70 de hectare înseamnă trafic suplimentar şi atunci am spus că avem acelaşi tratament cu toată lumea”, a declarat edilul Emil Boc, în cadrul matinalului Realitate FM Cluj.

O soluţie care ar putea rezolva problema prevede preluarea în proprietate publică a unui teren deţinut de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) în zonă şi astfel să poată fi lărgite intersecţia şi strada Borhanci, pe modelul străzii Bună Ziua.

“Vom vedea în teren, acum se fac măsurătorile şi studiile necesare pentru strada Borhanci. Am discutat cu USAMV şi am reuşit să obţinem acordul de cooperare pentru a prelua terenul, încă nu s-a realizat procedura legală şi sper să nu fie nevoie de intervenţia Parlamentului, ci să se poată face prin hotărâre de Guvern. Sperăm că va veni repede procesul de predare-primire, pentru ca poi să putem intra în Consiliu Local cu studiu de fezabilitate, exproprieri şi demararea lucrărilor. Se lucrează la Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Borhanci şi după rezolvarea problemei cu traficul vom relua discuţia cu cartierul”, a subliniat Boc.

Cartierul de pe Valea Gârbăului

Proiectul de locuinţe ANL de pe Valea Gârbăului a fost lansat în 2010 de Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale (MapN), şi prevede construcţia a 23.000 de apartamente.

Amintim că, Guvernul Boc a emis o hotărâre prin care MApN a transmis dreptul de administrare şi de proprietate asupra terenului din Valea Gârbăului, în suprafaţă de 126.976 de metri pătraţi, municipalităţii clujene, însă Consiliul Local avea obligaţia de a transfera ministerului 40% din numărul de locuinţe construite pe terenul transmis, dar nu mai puţin de 920 unităţi locative, împreună cu terenul aferent acestora. Termenul pentru finalizarea lor era de maximum trei ani. Municipalitatea nu a reuşit să respecte termenul şi a adoptat o hotărâre prin care s-a aprobat modificarea acestuia de la trei la şapte ani, însă MApN s-a opus.

La finele anului 2015, MApN s-a arătat, însă, deschis să mai dea o şansă Primăriei Cluj-Napoca şi a acceptat retransmiterea imobilului către administraţia locală. Numai că, pentru asta, consilierii locali au fost nevoiţi să voteze întâi, în şedinţa din iunie 2016, o hotărâre privind transmiterea terenului din domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca şi administrarea Consiliului Local în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, ca apoi să voteze proiectul de hotărâre privind solicitarea de transmitere a a terenului din domeniul public al statului şi administrarea MApN în domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca şi administrarea Consiliului Local. Proiectele de hotărâre au fost aprobate cu unanimitate de voturi "pentru".

În prezent, terenul se află încă în proprietatea MapN: “Ministerul Apărării trebuie să dea aprobarea, ei sunt proprietarii şi nu putem mişca nimic”, a spus edilul Clujului. La momentul lansării, proiectul ANL-urilor de pe Valea Gârbăului a fost evaluat la 69 de milioane de euro.

 

 

 

Comenteaza