Accident grav pe un drum din Cluj: Un TIR s-a răsturnat în afara șoselei, iar șoferul a scăpat cu viață ca prin minune

Un accident rutier s-a produs joi, 30 octombrie, în jurul orei 14:15, pe DN1 E60, în afara localității Dumbrava, județul Cluj.

Un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și o semiremorcă s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Potrivit ISU Cluj, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca și echipajele de la Garda Gilău. În urma evenimentului, conducătorul auto, un bărbat de aproximativ 60 de ani, a reușit să iasă singur din cabina autotrenului, nefiind nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare. Acesta a primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Autotrenul transporta marfă perisabilă, iar pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor la locul accidentului.

Conform IPJ Cluj, din primele cercetări reiese că șoferul, un cetățean străin în vârstă de 63 de ani, care circula pe direcția Oradea – Cluj-Napoca, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă la stânga, pierzând controlul asupra vehiculului și răsturnându-se în afara carosabilului.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Comenteaza