Guvernul de la Budapesta a decis să nu permită transferul de armament din alte state membre ale Uniunii Europene spre Ucraina pe teritoriul Ungariei, a anunţat luni seara ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.
Un tată a doi copii a fost reţinut la graniţa cu Ucraina, în timp ce încerca să îşi scoată copiii din ţară. Bărbatul nu a renunţat şi şi-a trimis cei doi copii la mama lor cu un străin şi un număr de telefon în buzunar.
Anul 2022 este unul cu o miză majoră pentru Ungaria, unde în luna aprilie vor avea loc alegerile parlamentare.
Viktor Orban, primul ministru al Ungariei, se va afla sâmbătă într-o vizită privată în nordul României, el având întâlniri personale în Satu Mare şi în Baia Mare.
Consiliul Naţional Secuiesc apasă puternic pedala autonomiei Ţinutului Secuiesc: vrea să introducă o carte de identitate secuiască, ce ar urma să aibă, pe lângă elemente clasice precum numele și domiciliul, și un angajament față de autonomia teritorială a Ținutului.
Autorităţile sanitare din Ungaria au informat marţi că, în ultima zi au înregistrat peste 200 de decese cauzate de COVID-19, cel mai ridicat număr din aprilie și până acum.
O publicație din țara vecină, apropiată regimului Orban, susține că Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca “umbrește bucuria maghiarilor din oraș”.
Au apărut cozi la vaccinare în Ungaria, asta după ce țara a oferit pentru prima dată posibilitatea ca oamenii să se vaccineze fără să se înregistreze în prealabil.
Premierul interimar a postat un mesaj în care spune că România a depăşit, în premieră, Ungaria la Produsul Intern Brut (PIB) pe cap de locuitor. În mai puţin de 5 minute, Cîţu a primit peste 100 de mesaje în care
Recomandări: