Nici nu a plecat încă din România, dar vrea să se întoarcă. Portarul lituanian Giedrius Arlauskis și-a anunțat revenirea în fotbalul românesc, susținând că ar vrea să se retragă din fotbal de la o echipă din Liga 1.
Primarul orașului a transmis o scrisoare de felicitare, după victoria reușită de CFR Cluj la Craiova, succes ce a însemnat un nou titlu pentru formația din Gruia.
Fostul conducător din Gruia a vorbit despre titlul câștigat de CFR Cluj, chiar pe terenul principalei contracandidate, CS U Craiova.
Fostul antrenor din Gruia a confirmat spusele mijlocașului, care susține că fotbaliștii campioanei nu au mai fost plătiți din martie.
Mijlocașul campioanei a dezvăluit că fotbaliștii clubului din Gruia nu au fost plătiți din luna martie și a cerut oficialilor sumele datorate pentru finalul sezonului.
Prin vocea patronului, Nelu Varga, campionii au anunțat două mutări importante pe piața transferurilor.
Formația din Gruia va începe din nou în primul tur al celei mai importante competiții continentale, iar pe parcurs ar putea da peste adversari importanți.
Giedrius Arlauskis (32 de ani), a comentat triumful echipei CFR Cluj în Liga 1 și a confirmat faptul că meciul cu CS U Craiova din această seară a fost ultima sa partidă în tricoul „feroviarilor”.
Campionii ultimelor trei ediții din Liga 1 au dat drumul sărbătorii chiar înainte de fluierul final al partidei de la Craiova și speră la un nou parcurs european însemnat.
Recomandări: