Un copil a ajuns la spital în stare gravă, după ce poarta de fotbal de pe terenul pe care a ieșit să se joace cu un prieten a căzut peste el.
Gripa aviară a fost diagnosticată la un cadavru de barză. Autoritățile sanitare-veterinare au impus restricții în două comune din zona în care a fost găsită pasărea.
Pe malurile râului zac sute de pești morți, unii de dimensiuni mari.
Se circulă deja pe drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania A3. Legătura cu rețeaua europeană de autostrăzi a fost pusă în circulație joi, 28 martie.
Bihorul sărbătorește inaugurarea unui drum expres crucial, în timp ce la Cluj preocupările pentru infrastructură persistă.
Un incendiu a cuprins, marţi, acoperişul unui centru de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane cu handicap din județul Bihor.
Doisprezece pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare au primit o nouă şansă la viaţă prin transplantul de organe datorită gesturilor altruiste făcute de patru familii de la București şi Oradea.
Bălnaca, la doar 90 de km de Cluj-Napoca și la 60 de km de Oradea, sat din județul Bihor, găzduiește, pe lângă cadrul natural intim și liniștit, o proprietate în pur stil tradițional, proaspăt renovată pentru un confort modern.
Trei autovehicule au fost implicate, miercuri, într-o coliziune pe DN 1 Cluj - Oradea, după Huedin, circulația fiind oprită în ambele sensuri.
Filarmonica de Stat Oradea va prezenta, în week-end, de trei ori Concertul de Anul Nou, datorită "cererii uriaşe şi entuziasmului copleşitor", a anunţat, pe Facebook, instituţia muzicală. Biletele s-au epuizat rapid.
Recomandări: