Două vieţi salvate la Cluj în urma unui nou transplant de organe

Două vieţi salvate la Cluj în urma unui nou transplant de organe

O nouă intervenție de prelevare de organe a avut loc la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea, de la un pacient diagnosticat în moarte cerebrală, a cărui familie a ales să dăruiască o şansă unor semeni necunoscuţi.

La Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea s-a încheiat, duminică dimineața, o nouă intervenție de prelevare de organe de la un pacient diagnosticat în moarte cerebrală, a cărui familie a ales să dăruiască o şansă unor semeni necunoscuţi şi au fost de acord să doneze organele rudei lor.

"Prin această decizie dificilă şi plină de emoţie au oferit speranţă la viaţă pentru 3 semeni necunoscuţi care aşteptau un transplant hepatic sau renal și pentru alți 2 care aveau nevoie de transplant cornee. Suntem profund recunoscători faţă de toţi cei care reuşesc să aducă speranţa pentru viaţă: donatori, familiile acestora, echipe medicale.

Generozitatea familiei donatorului şi efortul colectiv al echipei ATI şi de coordonare a spitalului bihorean, formată din As. Sef Petru Cotrâu - coordonator transplant, Dr. Stefania Sijie, Dr. Popa Oana, Dr. Chitac Anca, Dr. Marcut Lavinia, As. Cheregi Aurelia, As. Magyar Margareta, As. Nan Andreea, As. Ciorba Florica, As. Gabriela Puscas, au făcut posibil ca azi să spunem din nou #DA pentru VIAŢĂ!

Pentru intervențiile de prelevare la #Oradea au fost prezente echipele chirurgicale ale Institutului Clinic Fundeni condusă de Dr. Guenadiy Vatachki - pentru ficat și Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj Napoca condusă de Dr. Tudor Moisoiu - pentru rinichi. Prelevarea corneei a fost realizată de echipa Clinicii de Oftalmologie a spitalului orădean, condusă de Dr. Alexandra Haragos.

Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic al Institutul Clinic Fundeni, încă o viață a putut fi salvată în urma intervenţiei de transplant hepatic, realizată cu multă măiestrie de echipa chirurgicală condusă de Prof. Dr. Vladislav Brașoveanu, cu sprijinul echipei ATI – Dr. Andrada Tudor, Dr. Marian Tudoriu. La Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal - #ICUTR Cluj alți doi pacienți au primit șansa la o viață mai bună datorită transplanturilor renale. Intervențiile au fost realizate cu succes de echipele chirurgicale conduse de Dr. Dan Enache și Dr. Mihai Suciu, cu suport ATI – Dr. Horațiu Gribovschi. Transplanturile de cornee se vor realiza în cadrul Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti .

#Respect și #Recunoștință pentru munca și efortul tuturor echipelor medicale implicate în această această activitate complexă și încărcată de emoții puternice, pentru profesionalismul și dăruirea cu care aleg să-și facă datoria indiferent de oră sau dată din calendar. De asemenea, apreciem efortul și implicarea conducerii unităţilor sanitare implicate pentru susţinerea Programului Naţional de Transplant", transmit reprezentanții Agenției Nationale de Transplant.

Potrivit sursei citate, de la începutul acestui an 15 familii din județul Bihor au dăruit o șansă la viață unui număr de 45 de români pentru care transplantul era singura soluție de a trăi.

Comenteaza