Magistrală de gaz între Cluj și Bihor. Anunțul lui Ilie Bolojan

Magistrală de gaz între Cluj și Bihor. Anunțul lui Ilie Bolojan

Președintele Consilului Județean Bihor a anunțat că magistrala dintre cele două județe a fost declarată proiect de importanță națională de Guvernul României.

Conducta va avea o lungime de 72 de km și va face legătura între zone Aghireșu-Huedin, județul Cluj și  zona Lugașu de Jos-Tileagd, județul Bihor. În zonele menționate nu există în prezent rețele de conducte de gaze naturale.

”Pentru realizarea investiției, TRANSGAZ realizează studiul de fezabilitate. Va fi gata în octombrie. Până la sfârșitul acestui an se estimează finalizarea proiectului tehnic, în așa fel încât să se poată organiza procedura de licitație la începutul anului viitor. În vara anului 2022 ar putea începe efectiv lucrările. În maximum doi ani magistrala ar urma să devină operațională.

În aceste condiții, vom colabora cu primăriile din zonă pentru realizarea documentațiîlor în vederea realizării rețelelor secundare. Se vor putea concesiona serviciile de alimentare cu gaz, în localitățile unde e fezabil acest lucru, rețelele secundare putând fi executate în paralel cu lucrările la magistrală. Dacă totul merge bine, în 2024 am putea avea primele locuințe racordate la gaz.

Mulțumesc dlui Ion Sterian, directorul general al Transgaz și echipei tehnice pentru promovarea acestui proiect important pentru conectarea județelor.

Am beneficiat și de susținerea Guvernului României pentru adoptarea acestei hotărâri de guvern. Le mulțumesc tuturor decidenților implicați”, a spus Ilie Bolojan.

Magistrală de gaz între Cluj și Bihor. Anunțul lui Ilie Bolojan

Comenteaza